luni, 14 februarie 2011 | By: Andrew

Poveste


Ascultă-n vânt să înţelegi
Neînţelesul trist ce bate,
Ascultă-n vânt istorisiri întregi,
Ce vin în zbor de undeva departe.

Ascultă-n vânt povestea tristă
A unui tânăr fără nume,
Poveste peste veacuri spusă
Dar neascultată pân-acum de nimeni.

Un tânăr scund dar ascuţit
Plecat-a prin pustie
În căutarea magicului infinit,
Să-i ţină mintea vie,

Căci auzi de la bătrâni
Că undeva în lume
Există faimă de stăpâni
Şi bogăţii, renume,

Şi toate-acestea într-un mod
De nimeni prea ştiute,
Căci toate date la un loc
Sunt încă nevăzute.

Mergând el, tânăr, prin nisip,
Se tot gândea în sinea-şi:
Dacă e fruct am să-l despic
Şi am să-i scot sămânţa

Am s-o plantez şi am s-aştept
Să crească falnic munte,
Apoi îl strâng grăbit la piept,
Să îl zdrobesc în sute...

Dar dacă-i pasăre nemaivăzută,
Am să o prind şi am s-o-nchid,
În lacăte de aur şi mii de pietre scumpe,
O ţin ca să trăiască şi nu să o ucid.

Aşa gândea neştiutor
Un tânăr fără nume,
Căci nu ştia, biet călător
Că-l aştepta minune.

A traversat întreg pustiul
Şi a ajuns la mare,
Vrând să cunoască netârziul
În veşnica înviorare.

Pe malul mării la apus,
Pe plaja aurie,
Cu pasul greu şi-obrazul plâns,
Şi nimeni ca să ştie,

Se-opreşte tânărul căutător
Cu ochii către soare
Şi lăcrimând, priveşte-ntrebător,
Călcând timid în mare.

Se-ndreaptă ezitând spre val,
Ca orbul în necunoscut,
Îndepărtându-se de mal
Îmbărbătat însă tăcut.

Cu sufletul plin de dorinţă,
Puternic, însă chibzuit,
Făcea tot ce era de cuviinţă
S-ajungă spre ce a pornit.

Ascuns deja în spuma mării,
Bătut de valuri, mângâiat de stele,
Se-afundă în comorile uitării
Să-şi caute dorinţa-n ele.

A răscolit printre corăbii,
În gropi adânci şi printre peşti,
A căutat în prada mării
Vestita ladă cu poveşti,

O ladă mare cu istorisiri,
În care cei ce au pierit în valuri,
Au stat dovadă câtorva iubiri
Ce nu au mai ajuns la maluri.

Acolo, în priviri de dor,
În vorbe dulci sub cer senin,
El caută-n iubirea lor,
Un sens, o urmă de divin.

Ieşit din ape către munţi,
Descurajat în căutări,
Păşeşte întristat pe punţi
Spre necunoscute ţări.

Ochii tineri sunt acum
Întunecaţi şi grei de vină,
Căci n-au găsit în al lor drum,
O urmă de lumină.

Printre feţe neştiute
Temător el se strecoară,
Ca un gând printre cuvinte,
Nou, rostit întâia oară.

La fel de-ntrebător priveşte
În ochi îngrijoraţi şi reci,
Crezând că poate-aici găseşte
Fericiri pierdute pe poteci.

Însă în ochii celor care trec
Nu e decât durere,
Şi griji, şi urme de regret
Mai mult decât ai cere...

Cu frunţile-ncruntate,
Cu ochii încleştaţi
Şi plini de răutate,
Merg tot mai aplecaţi,

Şi nu bagă de seamă
Că un căutător străin,
Privind se-ngreunează
Ca un pahar prea plin.

Şi înţelese tânărul căutător
Că-n ochii lumii nu găseşti,
Decăt poveri ce nu te ţin în zbor,
Şi nu te lasă să trăieşti.

Priviri robite de învinuire,
Ochi care judecă neîncetat,
Şi ura ce le stă în fire
Nu sunt nicicum de căutat.

Scăpat din străzile aglomerate,
Din gălăgia citadină,
Fără să privească-n spate,
Plecă grăbit către lumină.

Şi tânărul urcă pe stânci,
Spre înălţimi necucerite,
În margini de văi adânci,
Printre nori bine pitite.

Zile-ntregi călătorea
Îndemnat de-acelaşi dor,
Să găsească-n lumea sa
Un nepreţuit odor.

Pe deasupra norilor,
Între cer şi piatră seacă,
Unde nu-i loc florilor
Să-ncolţească şi să crească,

Între stâncile-ascuţite,
El căutătorul scund,
Se întreabă oare câte
Mile de urcat mai sunt,

Se întreabă dacă poate,
Stând apropiat de bolţi,
În a vânturilor şoapte
Va găsi speranţă-n sorţi.

Nu se-opreşte-n căutare
Şi se-nverşunează iute,
Prinde stânca cea mai mare
Şi se-avântă să o urce.

Sus, cu creştetul pe cer,
Cu piciorul prins de stâncă,
Se afundă în mister
Şi în căutare-adâncă...

De pe falnicul său munte
Lumea e aşa de mică,
Stelele par mai mărunte,
Iar de palmele ridică,

Poate-atinge-ntr-o clipită,
Dincolo de atmosferă,
Luna de pe-a sa orbită,
Pe-a ei fină emisferă.

Ca un lanţ ce leagă luna
De Pământ ca dependentă,
Tânărul îşi simte mâna
Mai zglobie, mai atentă.

El îşi simte pieptul plin
De speranţe şi de vise,
Stând întins între divin
Şi fiinţe compromise,

Însă nu poate povara
Lumii-ntregi s-o ţină-n braţe,
Căci curând se-aşterne seara
Şi nu-s făclii pe stânci s-agaţe.

În zorii zilelor din urmă,
Coborât de pe-nălţimi,
Bucuros, vroia să spună
C-a fost martor la minuni,

Însă nimeni nu era
Să-l aştepte, să-l întrebe
Şi de-n suflet el spera,
Singur, a-ncetat să spere.

În adâncuri n-a găsit
Mari minuni să-şi însuşească,
În priviri n-a izbutit
Căutarea să-şi sfărşească.

Sus, pe înâlţimi de munte,
A fost lanţ între lumini,
Dar trăirile-i sunt scurte
Şi-a rămas sărac deplin;

Cea mai grea din supărări,
Cea mai grea din cele multe:
Despre-ale sale căutări,
N-a fost nimeni să-l asculte.

Şi-nţelegând că nu există
Zâmbet plin dacă eşti singur,
Tânărul din nou insistă,
Căutând acum mai sigur,

Acum ştia că nu în stele,
În ape sau între priviri,
Va regăsi ce sufletul îi cere,
Să fie înălţat către sfinţiri...

Şi îşi începe căutarea
De-această dată printre inimi,
Lăsând în depărtare marea
Şi dorul său pentru-nălţimi.

Pe cărări ce duc spre codru,
Printre paltini şi stejari,
Tânărul aude corul
Păsărilor ce tresar.

În mijlocul pădurii dese,
Într-un crâng înmiresmat,
Se zăreşte ca-n poveste
O căsuţă cu hogeag.

Tânărul, încet păşeşte
Către uşa grea de fag
Şi de trei ori bocăneşte,
Aşteptând sfios în prag,

Uşa se deschide larg
Scârţâind din balamale,
Şi un zâmbet tare drag
Stă urmat de-o-mbujorare,

O minunată fetişcană
Cu păr negru şi ochi verzi,
Învelită-ntr-o maramă
Parc-anume să te pierzi.

O privire şi un zâmbet
Fu de-ajuns să se-nţeleagă,
Tânărul rămase drept,
Dar convins că îi e dragă;

După zile de-ndulcire
Şi plimbări prin crâng la braţ,
Ei văzut-au fericire
Şi un dor nemai aflat.

Şi-a sfârşit el căutarea,
Tânărul, găsind iubirea,
Şi sărbătorind uitarea,
A uitat ce e mâhnirea.

Ca un lanţ între minuni
Se simţea la pieptul ei,
O comoară pentru lumi
Când păru-i alb şi ochii grei.

Ascultă-n vânt să înţelegi
Neînţelesul trist ce bate,
Ascultă-n vânt istorisiri întregi,
Ce vin în zbor de undeva departe.

Dragostea rămâne
Răspuns în căutări,
Aşa va fi şi mâine,
Aşa a fost şi ieri,

Dragostea alină
O inimă răpusă,
În dragoste nu-i vină,
Iubirea e supusă,

În căutări adânci,
Mistere şi tăceri,
Pe înălţimi de stânci
Sau în adânc de mări,

Doar dragostea trăieşte
În timp şi-n orice lupta,
În ea te regăseşte,
Doar dragostea e sfântă.

Plecat

Patru pereti,
Un gand de bine si-un gand de rau,
Se bat pentru tine in gandul meu,
Sa nu ma astepti...

Lumina putina.
Astept sa-nfloreasca un zambet,
Sa m-avant intr-un altfel de cantec,
Ce in veci vreau sa tina.

S-au stins
Stele si sori, sperante desarte,
Gandul iubirii ma tine departe
In negura prins.

S-a sfarsit.
Am lasat o ultima slova,
Si am plecat catre o supernova...
Sper sa nu ma fi pripit.