sâmbătă, 19 februarie 2011 | By: Andrew

Rapus de lacrimi


Poate ca azi as fi putut salva un suflet,
O oarecare inima-ntristata,
Caci am vazut-o plansa, plina de regret,
In ceturi si cenusa imbibata,

Imi pare-atat de rau ca n-am oprit-o-n drum,
Sa-i spun o vorba macar,
Si chiar de n-as fi stiut ce sa-i spun,
S-o fi privit in ochi
Si n-ar fi fost in zadar...

Plangea cu lacrimi mari ce ii brazdau obrajii,
Cu lungi suspine negraite,
Si toti in jur vedeau ca i-s grei pasii,
Iar sperantele i-s frante.

De-as fi intins o mana, pe drumul ei de patimi,
De-as fi avut curajul sa-i spun
Ca nimeni si nimic nu merit-a ei lacrimi,
Sa nu se simta singura in chinul crunt...

Imi cer acum povara din sufletul ei slab,
Sa cada ca pedeapsa in mine,
Si recunoscator, sa sufar si sa rabd,
Caci n-am avut curajul sa fac ce este bine.

Cand vezi in drumul tau, un om rapus de lacrimi,
Nu sta nepasator privind,
Unii n-au sprijin pe-ale prapastiilor margini,
Tu fi puternic stalp si mana calda mangaind.