Dac-ai şti, Dalilă, cum stau încă netuns,
Şi totuşi parcă stau legat
De-acest mister, de minţi bogate, nepătruns,
Pe al meu tron, însingurat.
Dac-ai şti, frumoasa amăgire, ce slab,
Ce greu, răpus şi obosit,
Mă ţine timpul între stânci, în jghiab,
Înfrigurat şi neclintit.
Te-aştept de parcă mi-aş dori trăirea,
Să-nceapă iară din nimic,
Să-ţi dăruiesc pe veci toată iubirea,
Şi pe-nălţimi să te ridic.
Dalilă, ştiu că mă vei vinde pe puţin,
Şi ai să-mi faci din fire
Un leagăn de durere şi de chin,
Să mă fereşti de nemurire...
Şi te-nţeleg, căci poate greu ţi-ar fi,
Să ştii că ai să mori insingurată,
De-ai înţelege însă, că lacăt inimii
Ai pus în mine, şi cheia e uitată...
Te-aştept şi nu mă tem de marea gloată
Cu care te-ai vorbit ca să dispar,
În faţa ta, am inima curată
Şi las în urmă falca de măgar.
Dalilă, te cer, iar tu nu vrei să-mi vii,
Şi crezi, cu minte de copilă
Că ale dragostei cărări le ştii!
Uită-le te rog şi fie-ţi milă...
Nu doar un ceas te vreau, nu doar o cugetare,
Nu sunt sătul cu tine doar o clipă,
Te vreau ca muză pe altare,
Să îmi rămâi mereu...nu doar în pripă.
Postări
