De timpuri mai împovărat,
De vremi amar, avar și rece,
De Kamadeva am uitat,
Și râul de iubiri îmi stă să-mi sece.
Mi-e pacea adunată-n picuri
Mai scumpă, mai de neînlocuit,
Când dorurile vin în cicluri,
Și pleacă de parcă n-am iubit.
Mi-e trupul stânci fără pădure,
Mi-e sufletul secrete peșteri,
Azi falsul vrea oricând să fure,
Un susur blând nefăurit de meșteri.
Mă readuc în dulci iubiri,
Doar când mă recitesc aievea,
Azi toate-mi sunt păcate și striviri,
Și nu mi-ar fi prea sfântă nici chiar Eva.
Dacă atunci mă plictiseam în dune,
Și alergam după pârâuri reci,
Astăzi pustiul îmi e lume,
Nisipul nu mai poartă urme de vii-și-pleci.
Mi-am îmbrățișat osânda,
Iubind prea ne la timp o rază,
Ca azi să-mi fie orbită pânda,
Și lacrimi reci stau inimii de pază.
Nebuna alergare pe muchii de furtună
Adună-mpovărare în pleoapa cordială,
Azi mi-e străină-ndrăgostirea, și mi-e nebună,
Și sufletul mi-e gol, dragostea doar carnală.
Ce bun, cascadele de raze
În june vremi când inima-i necoaptă,
Dacă după atâtea diastaze
Le mai numesc doar printre amintiri, în șoaptă?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu