În general sunt...

În generel, e foarte bine!

Nu-mi strică nimeni liniștea, decât vecinii,

Nu am ce griji și pentru cine, să-mi fac de azi pe mâine.

Nu am nici măcar animal de companie, deși ador câinii...

Diminețile-mi sunt desfătare,

În general, atunci când nu aud bormașini sau limuzine,

În clipele de procrastinare

Pe care mi le permit, cu portofelul gol și cearcănele pline...

În general e... bine.

Sătul de drame cotiniene

Nu-mi sună telefonul chiar dacă-l uit cu zile,

Nu-mi cere nimeni bani de călătorii sau gene.

Nu mă afund în discuții inutile,

Despre ce face unul, una ori mai mulți,

Despre cum ar trebui să fie și cine

Să facă hemoroizi în locul celor ce ajung cărunți...

În general...

Mă usucă, parcă orice zgomot, orice foșneală.

Și toate se aud atât de tare de parcă universul vieții,

Mă ține corigent în școală

Că nu am învățat lecția singurătății... încă.

Dar cât de tare pot să fiu,

Și cât să mă mai prefac în stâncă mergătoare,

Când văd în jurul meu atâtea declarații iubitoare

De... 

În general, e greu.

E greu când merg la cumpărături, când spăl rufe,

Când stau la masă, când fac orice, pentru că numai eu..

Doar eu le fac! Fără ca nimeni să îmi sufle:

E bine! Sau E rău... Sau hai să încercăm împreună...

În genral... îmi ies din mână.

Și uit, dacă nu am uitat deja,

Cum se iubește, cum se iartă,

Cu e cu romantismul, cu salteaua, cu mâna ta în mâna mea...

În general e groaznic!

Când seri nu mai există,

Liniștea insă-și tulburată de strigăte de suflet:

”Ești singur și situația persistă!

Și vezi că nu te mai alină nici un cântec, nici un plânset...”

Cele mai frumoase amintiri

Sunt azi, la fel ca ieri, blesteme.

Oricât m-aș afunda în munci, în muze efemere,

În toate nimicurile cotidiene,

Pedeapsa solitudinii mă pradă de trăiri.

În general nu râd.

Nu zâmbesc, nu iert pe nimeni judecând,

Totul se împarte în robotizat și compromis.

Și nu găsesc motive nici să cred, să plâng,

Totul e mai degrabă trecător, când, de fapt e doar... omis.

În general... mă mint.

Pe lângă zilnica  ”O să treacă...”

Îmi spun mereu că orice simt

E doar o reacție chimică a ce fac ori ce mănânc...

Nu e nimeni să admir și nimeni să mă placă,

Nici eu nu mă suport,

Iar lecțiile de dragoste de sine le iau în râs...

In general.

Degradări

Ne înfruptam din inocența ta precum corbii,

Iar tu, proaspăt ne-fecioară, orbită de cutume,

Ai fi crezut, mai degrabă, că noi îți suntem robii,

Când tu stăteai legată, în falsele-ți arvune.

De-ți atingem urechile cu adevăruri,

Să-ți scapere ochii minții a lumină,

Te retrăgeai speriată, în lumea ta cu găuri,

Mascându-te necontenit în nurii fără vină.

Și ți-au rămas pictați obrajii, și inima, și vina,

Supusă periodic sclavismelor, voită,

Ne dai dreptate astăzi, când ai mâna,

Și inima-n atele, deloc neprihanită.

Iar noi, scârbiți, ne transhumăm la June,

Mai cum erai, mai cum nu ești,

Înțelegând că dependența noastră pune,

Rochii purpurii, pe îngeri pământești.