vineri, 9 august 2013 | By: Andrew

Neascultare

S-a prefăcut iubirea în cenuşă,
Şi florile s-au mistuit de-o dinioară,
Grăbite de privirile spre uşă,
Când aşteptăm, dar ea uita s-apară.

Culorile s-au contopit sălbatic,
În griul pal, atât de dureros,
Ea, nu-mi mai e anul sabatic,
Eu nu-i mai sunt decât un ticălos...

Şi vina a umplut albia seacă,
Prin care dragostea cu susur blând,
Curgea atunci, acum ne-neacă
Dureri spuse neascultând...

Legaţi de vânt şi de iluzii,
Stăm doar, deşi nu ne stă-n fire,
Alegem zilnic, egoişti, confuzii
Şi ne rănim, iubind o amintire.

Aşteptări

Cât mai plânge dorul
După amintiri deşarte,
Rupt din ceruri precum zborul
Ce-l ducea visând departe?...

Cât aştepte-a mea privire
Să te vadă-n prag de mine,
Regretând o tresărire,
Şi sperând mai rece mâine?...

Cât aşteptă mâna goală,
Mâna ta, s-o umple iar?
Jertfă, orice străduială,
Doar să văd că nu-nzadar...

Aşteptările-s eterne
Pribegind pe-albastra bilă,
Dar din mine se aşterne,
Aşteptarea prea cu silă.

Aşteptând cu drag o dragă,
Aşteptarea-i scump calvar,
Doar s-o văd pe ea întreagă,
Eu, să nu mai fiu impar.

Plouă peste satul meu

Plouă peste satul meu,
Ies moşii cu pălăriile de os,
Să cureţe drumul de seu
Din pântecul boului  ploios...

Plouă peste satul meu,
Babele la porţi cu ceruite fusuri,
Torc vremi de jale pentru-n ceregeu,
Ce-şi plânge blestematele lui susuri.

Plouă peste satul meu,
Cătun, de s-ar numi, e sigur,
Tresăriri cu vis de apogeu,
Căci în satul meu sunt singur...

Trei fete

Pe râu, în soarele energic,
Trei fete dulci spălau covoare,
Rău, râul se prefăcea alergic
Şi spumega, torent să le doboare.

Pe râu în undele nebune,
Trei fete dragi spălau covoare,
Râul sufla, în albii apa sune,
Pe toate în adânc să le coboare...

Pe râu în zori de vară arsă,
Trei fete brune râd în raze,
Curgă râul! Nu le pasă!
Trei fete dulci, stau parcă-s moaze.

Moştenire

Pe tâmple îţi las sărutul de vară,
Ca o amintire dulce scăldată în lacrimi,
Sărutul de binecuvantare pe seară,
Ce scapă dragostea de-atâtea patimi.

Pe frunte las dorul s-alerge
Ca o mângâiere ce zâmbeşte,
Din suflet mai apoi, el şterge,
Îndureratul dor care orbeşte...

Pe buze...pe buze mă las ţie,
Ca o pecete ce te face a mea,
Ca un dar din Marele izvor de veşnicie,
Prin care tu şi eu, nemărginit reinventăm      
     
     azi...dragostea!

Oraş prin toc

Băncile din parc sunt toate
Mohorâte, supărate,
Pictorii aşa le-aleargă,
Mâzgâlind o pânză-ntreagă...

Tablele reflectă sorii,
Către-oraşul plin cu molii,
O vioară-n colţ de stradă
Trage de urechi să vadă...

Pătura de-arzândă smoală
E călcată-n roţi spre şcoală,
Şi în tălpi de ţânci curaţi,
La rândul lor imaginaţi...

Ce ar fi al meu oraş,
De-n al ochiului lăcaş
N-aş avea în loc un toc?
Ar rămâne...la noroc.