miercuri, 6 martie 2013 | By: Andrew

Hipocentru


Tu... Cu voaluri mari,
Cu miresme de zâmbet în amurg,
Tu... Cu vise calde
Cu râuri de lumină ce astăzi nu mai curg.

Tu, cu glas şoptit de nori,
Cu inima, un val de cântec şi culoare,
Tu... dorinţa pieptului,
Lumina fulgilor, în dans de soare.

Tu... Centrul minţii
Pierdută adesea printre nespuse,
Tu... fără de care eu
Nu-mi sunt cu lacrimile plânse.

Tu.. şi chin şi bine,
Simplu cuvând de mare tremur omenesc,
Tu... recunoscându-te.
Pe tine te râvnesc!

Sincronizare


O extensie supraapreciată a braţului
Mă desprinde crunt de normalitate,
Un strop de extraperfecţiunea vădit
Aranjat cu migală în nonconformitate.
Poate doar un ochi în plus,
O altă vrere de viziune, ori doar...
Un bonus prea nemeritat de gândire,
Peste monotona plasă de căutători,
Nesolicitatul vărf peste omenire
Ce-n ochii tuturor mă schimbă în nebun.
N-am cerut drept sau imbold să spun,
Când nimeni nu-şi oferă gândul,
Mi-e şi pedeapsă uneori să cunosc,
Sau mai degrabă să exprim un loc
Nemărginit de spaţiu ori de timp,
De-aş şti, apoi să tac, toţi doar
Să înţeleagă şi să mă favorizeze-n troc...
Dar, precum a şti, e şi-nţelesul,
Copii firavi zburdând pe-acelaşi câmp,
Iar eu purtat, cum de nu s-ar fi zis, "cu preşul"
M-am compromis!
Neştiind când să ştiu
Şi mai ales când să fiu prost.

Despre eu-l...


Unul sunt,
Unul şi nu trei, dorintei
Cu totul tot... si cu nimic,
În plină vârstă a nesăbuinţei,
Cu îndoielnic gând spre falsul chic.
Unul ca o nestemată,
Arsă, rece, neatinsă,
Şlefuindu-se-n noroaie,
Sfânta cea mai necuprinsă,
Fără clasicul "la modă",
Sau principii ca să-ndoaie,
Fără bani măcar, de-o robă,
Roaba casei să mi-o taie,
Unul, tot şi dintr-o dată,
Fără repetiţie sau probă,
Unul azi dar mai cu pată,
Mai de plâns bătrân fierar...
Gândul mă transformă iară
Într-un vast gol hiperbar,
Şi din gând în vorbă-ntr-una
Mă vait ca un octogenar...
Deşi unul sunt
Încă netrebnic,
Fals, nelustruit şi palid,
Mult prea mult
Puţinului să cer,
Mic şi mare, mor şi sper.