Nu adormi...

Nu  adormi, te rog, rămâi cu mine,
În lumea visului de pleci,
Eu nu voi fi.
Sărută-mă te rog, tu ştii cum palma,
Să mi-o strângi, tu ştii să mă mângâi...
E prea puţin o vreme lângă tine,
Prea nemiloasă ultima plecare...
Deşi zâmbeam, râuri de lacrimi mă-mbrânceau,
S-alerg, să te opresc, să mai rămâi, să stau...
Te strânge ca-n iubire, la pieptul meu pe seară,
Mă leagă necurmat cu braţele acum!
Nu-i nici un ochi să vadă preţuirea,
Şi nici o buză largă să mimeze,
Un strop măcar din zâmbetul pe suflet,
Ce îl plantezi ca pomul veşniciei...
Rămâi puţin măcar, nu-mi adormi!
În zoi pe braţe-am să te port oriunde mă alungi,
Sărută-mă din nou,
O, cum numai tu poţi şti
Atâta doar cât vrem,
Doar tu poţi înţelege firea...
Prin trai şi nu prin cuget,
Doar tu mi te lipeşti ca o mănuşă,
Pe sufletul înfrigurat...
Nu adormi, te rog...
Rămâi în visul meu!

Soldat

Au plâns cu plâns din plânsul meu,
Arcaşii de pe ziduri,
M-am înălţat mişel pe apogeu
Uitând de cine-am fost în rânduri.

Acum cobor fără de aripi,
Împins de eu-l meu mai mare,
Şi zbier înfricoşat către ţărînă,
Şi urlu către zare.

De parcă eu aş fi robit,
De unul singur pe duşman,
Ce oare-n luptă m-a orbit,
Să fiu eu căpitan?!

Cu răni adânci mă tot mândresc,
Pe cicatrici purtam cununa,
Dar am uitat tot ce iubesc,
Am neglijat şi vina...

Acum nebun îndurerat,
Pasc printre mărăcini pelinul,
Spre-apusul vieţii învăţat

Să plîng, să nu-mi bat sânul...

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă de parc-ar trebui,
Legată-n zale de o stâncă,
Chiar moartea de ne-ar birui,
Vom fi-ngropaţi în dragoste adâncă.

Iubeşte-mă ca-ntr-un plictis,
Ca-ntr-un păcat făcut în grabă,
Apoi să-mi recunoşti deschis
Oricui te-ntreabă...

Iubeşte-mă supusă trebuinţei,
Ca să nu pleci oricând, oriunde,
Dar fii rebel tiran al siluinţei,
Oricând dorinţa te pătrunde...

Iubeşte-mă ca-ntr-un clişeu atroce,
Sub clar de lună sau la răsărit,
Iubeşte-mă târziu, precoce,
Desprins din tot dar mulţumit...

Iubeşte-mă mizer ca-ntre tramvaie,
Foşnit în pungi luate cu-mprumut,
Iubeşte-mă-ntre aşternut şi ploaie,
Să cânt plăceri deşi sunt mut...

Iubeşte-mă în frica altor vremuri,
Ce ne-or ţine depărtaţi o vreme,
Dar la ideea, văd cum tremuri...
Iubeşte-mă şi nu te teme!

Curs

Lung se mai vaită cerul,
Azi mai altfel ca oricînd,
Lung priveşte luna pală,
Peste toţi, ne ia la rând,
Ca şi cum s-ar plânge nouă...
Ploile ce fost-au rouă,
Munţii verzi odată-n nori,
Codrul des, acum cârpit,
Timpul, scurt, de neoprit,
Zilele, parcă cioplite,
Totuşi, au un răsărit...
Nu e vină şi nici merit,
Nu-i pedeapsă ori un premiu,
Nu-i nadir cum nu-i zenit.
Toate-s azi, trecute mâine,
Tu, şi eu şi orice vezi,
Chiar şi văzul va rămâne,
Amintirea altor ani...
Trec şi nimeni nu le-opreşte,
Condamnate-s la a trece,
Toate scad, nimic nu creşte,
Nu-i nici unul să încerce
În mai  bine spre orice.
Lung se vaită ca nicicând,
Cu un trosnet de ocară,
Orice lucru, rânt pe rând,
Toate trec, toate-or să moară.

Câteodată

Câteodată uit de timpul
Care trece când eu stau,
Câteodată caut vinul,
Pe care nu vreau să-l beau,
Câteodată aud paşii
Mult prea fericitei morţi,
Câteodată uit că laşii,
Întruchipaţi în mine-s toţi.
Câteodată vântul rece
Deznădăjduit mă leagă,
Şi mă ţine, chiar încerce,
Să m-alunge lumea întreagă.
Câteodată gândul, norii,
Mă aduc tot mai aproape,
Deşi trec în noi cocorii,
De pieire ca să scape.
Câteodată, câte-atâtea,
N-au stat pavăză pe creştet,
Doar, anume, să-mi las mintea,
Să mă lase-n lume veşted.
Câteodată chiar credinţa,
Cum că încă mă încred,
Îmi ţinea gata fiinţa,
Ochii-n beznă să nu-i  pierd...
Câte-odată-n viată toate
Se întâmplă, uneori,
Doar ca una zisă "moarte",
Să o vrem de multe ori...