Soldat

Au plâns cu plâns din plânsul meu,
Arcaşii de pe ziduri,
M-am înălţat mişel pe apogeu
Uitând de cine-am fost în rânduri.

Acum cobor fără de aripi,
Împins de eu-l meu mai mare,
Şi zbier înfricoşat către ţărînă,
Şi urlu către zare.

De parcă eu aş fi robit,
De unul singur pe duşman,
Ce oare-n luptă m-a orbit,
Să fiu eu căpitan?!

Cu răni adânci mă tot mândresc,
Pe cicatrici purtam cununa,
Dar am uitat tot ce iubesc,
Am neglijat şi vina...

Acum nebun îndurerat,
Pasc printre mărăcini pelinul,
Spre-apusul vieţii învăţat

Să plîng, să nu-mi bat sânul...