Zburator...

N-ai sa-ntelegi durerea unui zburator
Ce sta lipit de lutul moale,
Caci nu mai poate sa se-nalte-n zbor,
Cand aripi nu mai are.
Da, ii lipsesc,
I-au fost taiate cand era pe cer
Si chiar de i-as spune ca-l iubesc,
Nu vrea acum decat sa fie liber...
L-au inaltat suflandu-i cu tarie,
Si el credea ca va ramane-asa,
Dar totul e facut sa fie
Precum iubirea, spre-a se destrama.
Si a vazut si el a nu'stiu cata oara
Ca dus de vant, nu-i bine nici de zbori,
Caci te vor dobori usor in ploi de primavara
Un zambet, un sarut si doi bujori...
Si de ce plangi cu lacrimi de durere?
Si pentru ce tu inca ceri iertare?
Opreste dragoste a cere,
Caci vezi? Primesti doar nepasare.
T-i s-au sfarsit momentele divine
In care te-naltai spre bolta,
Tu fara aripi nu mai poti a tine
In piept mai mult de o revolta...
Esti slab si prost,
Tu, zburator ranit,
Zborului tau, tu n-ai facut un rost,
Tu doar te-ai increzut ca nu vei fi rapit,
Din nou, din goana dupa vant...
Te-ai increzut...Si-n ce cuvant?
In ce mreaja dulce te-ai lasat?
Tu chiar nu poti zbura de unul singur?
Chiar e asa de greu, de vant sa nu te lasi purtat?
Si ce-ai sa faci acum,
Nebun fara de aripi?
Tu nu mai ai decat din vise scrum
Si-n plansul tau, indrerat te vaiti...
Ce vant mai poate sa te poarte sus?
Dar tu...? Mai vrei sa te ridici?
Sa te inalti, te-opresti din plans?
Mai vrei sa mai traiesti zburand?
Vai...fara glas si fara de puteri...
Iti inteleg privirea:
Tu nu mai vrei ca sa mai speri,
Cu trupul frant si fara aripi,
Caci aripile-ti sunt iubirea...

Postinterventional

Fara aripi si inima,
Cu gandirea redusa
La o oarecare minima ce te exclude,
Raman acum in urma ta
Cu un suflet mai gol ca oricand.
Am iubit sa zbor
Si am zburat cantand
Insa nu am avut o tinta precisa.
Sau am avut...
Dar m-i te-ai lasat invinsa
De stoluri de cocori.
O spun ca pe o poveste,
Desi oricine stie ca nu spun povesti,
Povestile mele dor,
Si-as vrea sa pun in locul lor
Ceva frumos...
Dar nu te mai pot gasi.
Poate cazul meu necesita
O a treia operatie pe creier;
Nu sa te scot din mintea mea,
Ci sa-nteleg macar de ce...
De ce-ai venit, daca stiai...?
De ce ai vrut ce nu vroiai?
Si ce-am facut, sau...cred, ce nu
De nu am fost indeajuns de bun?!...
Dar mi-am promis ca n-am sa-ntreb
Si am sa stau fara sa cer,
Nu ca unul ce n-ar vrea,
Ci doar ca cel care vroia
Mai mult decat putea visa.
Si stiu ca nu te-am inteles,
Si stiu ca n-am fost de ajuns,
Dar dincolo de gand sau vers,
Sau lacrimi ce ades au curs
Eu am crezut cu tot ce sunt
Ca timpul ne va modela...
Dar n-a facut-o, ne-a tradat,
M-i te-a luat si-n urma ta
Eu am ramas...nebun de dor.
Ma vad adesea cei ce zbor,
Desi nu stau in calea lor;
Si parca-i vad vorbind pe-ascuns
Spunand cum ca m-am dus
Si ca nu vreau sa ma intorc...
Si n-am s-o fac;
De fara aripi te gasesti,
In ce nu vrei sa fii
Te schimbi far' sa voiesti,
Si stii ce nu ai vrea sa stii.
Nu! N-am s-o fac!
Nu ma intorc la ce am fost
Caci nu e cu putinta:
In vidul sufletului meu
Se-nalt-acum si ia fiinta
O alta inima, din stanci
Cu pesteri mari si vai adanci,
Pe care cresc doar maracini.
Asa raman...
Caci nu e mana sa aline
Durerea fara anestezic.
Si chiar de-ar fi...nu-i de la tine
Indiferent ce fac, ce zic:
E fara de folos.

A doua interventie

Pentru acum, nu vreau decat sa-mi cos
Ranile ce au ramas dupa ce "vanatorul"
Mi-a rapit aripile de pe spate,
Oprindu-mi parca mai voit ca niciodata zborul catre...
Catre ce? Caderea m-a facut sa uit.

Am ramas cu doua gauri mari,
Pe spate, sus, aproape de umeri,
Trebuie cusute urgent, sa nu-mi curga vidul din piept.
Stii...nu doare sa fii gol
Dar nu-i nici bine.

Am nevoie de fire,
Fire sa-mi cos ranile aripilor,
Bandaje sa-mi leg pieptul de spate
Si lanturi groase, grele, sa ma tina jos...
Sa-mi stearga dorinta de a mai zbura spre zori.

Ar trebui sa ma simt liber...
Dar liber fara aripi nu concep!
Insa durerea cea mai mare e ca inca pot sa vad...
Ochii care nu vad cerul, nu cunosc,
Deci nu sunt judecati
Si nu se simt robiti si limitati...

Din nou, fara anestezie!
Minunat, incep a ma obisnui cu durerea!
Cat voi rezista...nimeni stie
Si nici eu, dar nu ma va interesa
Mai mult decat pe altii...
Altii? da! cei care inca zboara.
Desi ma vad, si spun ca-mi stiu durerea,
Ei nu o fac sa-mi para mai usoara.

S-a terminat! Si gata si cu zborul!
De-acum nu pot decat sa stau legat
De lutul moale si de lacrimile celor care
Mai cad din cand in cand...
Si...sa ii indemn sa se inalte iar
Cat inca mai au aripi...

Prima interventie

Trebuie sa te scot din inima mea,
Esti ca o boala rara ce-mi mareste numarul batailor,
Imi pulseaza, impulsioneaza creierul la...
Ah, nu, creierul nu se cauta-n batai...
Doar poate in batai de cap;
Nici dupa razboaie
Nu arde pamantul asa!
Parca nu mai incap
De mine insumi.

Am nevoie de un bisturiu...
Sa fie ascutit bine s-ar zice;
Nu caut doctor calare pe un bidiviu,
Ci am sa ma operez, de tine, singur!
Asa cum am sa raman
Si, asa cum, mai mult ca sigur
Ar trebui sa stau.

Probabil nici bisturiu...
Cuvintele tale ma taie dinauntru afara
De parca ai vrea sa iesi din inima mea..
Aha!..asta e! Acum stiu!
Eu stiu asa... dar tu nu stii despre durerea mea!

Totusi, nu voi folosi anestezic...
Si nici orice alta substanta sau fapt
Pentru a-mi elimina durerea sau a ma face amnezic
La amintirea ta.

Durerea trebuie simtita
Pentru ca sa stiu sa nu ma mai imbolnavesc vreodata,
Pentru ca luata, simtita si gandita
Nu stiu inca daca a meritat sau va merita.

Spre final, ca sa ma sterilizez,
Am sa folosesc o doza dubla de nepasare...
Sau nu, mai bine tripla, sau mai mult...
Poate ca vreodata, am sa constientizez
Ca atunci cand iti pasa...te doare mai tare.

Mana de ganduri

De azi nu vreau sa mai visez,
Caci visele mele
Sunt pasi pe loc, de vreau sa-naintez,
Tu nu m-ajuti sa cred in ele.

In van ma las purtat de vise
Sperand mai sincer c-o sa fie bine,
Dar n-am in fata usi deschise,
Iar drumurile nu mai duc spre tine.

Nu vad a te mai regasi
Printre cuvintele sufletului meu,
Nu mai simtim la fel, dar orice-ar fi
In inima-mi vei sta mereu...

Si dintre toti ce ar putea sa-mi faca rau,
Tu, sufletul cel mai iubit,
Esti ca un foc in jurul meu,
Un foc ce-mi arde oasele, mocnit.

E bine doar ca nu-ti mai gasesti vina
Si nu te simti de parc-ai face-o tu,
Caci stiu, iti duci in nepasare mana
Inspre a opri ce spun si-a-mi spune nu.

Durerea ca acum te vezi
In mintea mea, mai mult decat in suflet,
Si ca nu vrei, o alta-nsemnatate ca sa iei
Mi-e spin in inima si-i planset.

O ploaie fara curcubeu in nori
E-aproap o amenintare,
Caci daca siguranta nu mai e,
Adanc, printre dureri, totul dispare.

Asa esti tu, o minunata ploaie-n primavara
Care nu stiu ce-nseamna pentru mine,
Un lucru bun, o binecuvantare?
Sau un blestem de ieri, ca pentru maine?

Mi-e sufletul pustiu, uscat,
Ma simt uitat, murdar ca si un caine,
Ma doare ca noi ne-am schimbat
Si azi nu e la fel ca maine...

Cu mana de idei ce-mi stau amestecate-n gand
N-am sa te pot convinge ca se lasa,
Se lasa suferinta ca un copilas plangand
Si totusi tie...nu-ti mai pasa...