miercuri, 25 noiembrie 2009 | By: Andrew

Zburator...

N-ai sa-ntelegi durerea unui zburator
Ce sta lipit de lutul moale,
Caci nu mai poate sa se-nalte-n zbor,
Cand aripi nu mai are.
Da, ii lipsesc,
I-au fost taiate cand era pe cer
Si chiar de i-as spune ca-l iubesc,
Nu vrea acum decat sa fie liber...
L-au inaltat suflandu-i cu tarie,
Si el credea ca va ramane-asa,
Dar totul e facut sa fie
Precum iubirea, spre-a se destrama.
Si a vazut si el a nu'stiu cata oara
Ca dus de vant, nu-i bine nici de zbori,
Caci te vor dobori usor in ploi de primavara
Un zambet, un sarut si doi bujori...
Si de ce plangi cu lacrimi de durere?
Si pentru ce tu inca ceri iertare?
Opreste dragoste a cere,
Caci vezi? Primesti doar nepasare.
T-i s-au sfarsit momentele divine
In care te-naltai spre bolta,
Tu fara aripi nu mai poti a tine
In piept mai mult de o revolta...
Esti slab si prost,
Tu, zburator ranit,
Zborului tau, tu n-ai facut un rost,
Tu doar te-ai increzut ca nu vei fi rapit,
Din nou, din goana dupa vant...
Te-ai increzut...Si-n ce cuvant?
In ce mreaja dulce te-ai lasat?
Tu chiar nu poti zbura de unul singur?
Chiar e asa de greu, de vant sa nu te lasi purtat?
Si ce-ai sa faci acum,
Nebun fara de aripi?
Tu nu mai ai decat din vise scrum
Si-n plansul tau, indrerat te vaiti...
Ce vant mai poate sa te poarte sus?
Dar tu...? Mai vrei sa te ridici?
Sa te inalti, te-opresti din plans?
Mai vrei sa mai traiesti zburand?
Vai...fara glas si fara de puteri...
Iti inteleg privirea:
Tu nu mai vrei ca sa mai speri,
Cu trupul frant si fara aripi,
Caci aripile-ti sunt iubirea...

2 comentarii:

simonaion spunea...

foarte frumos!

Sara spunea...

Printre putinii tineri din ziua de azi care au ales sa nu faca doar versuri albe...Frumoasa poezia, un fel de Icar razvratit care isi plange aripile, o altfel de evocare a iubirii.

Trimiteți un comentariu