miercuri, 7 martie 2012 | By: Andrew

Baldachine


În priviri, lăcaşul lui Hades,
Ochii edenici sfidează raţiunea,
Talgere, cântărind pe cel mai ales,
Mai distins dintre noi...
Îşi cerne minunea,
Îi pune-ndoială, cu părul de smoală
Adună făptaşii cu vise cu tot.
Clatină luntrea
Pe valul pasiunii, o aruncă-n puhoi,
Apoi cu un cot,
O ghionteşte pe ţărmuri pustii.
Fină, amară, ispita de ciară,
În mreje de miere adună copii,
Îi arde în chinul dorinţei supreme,
Tremurând baldachinul
În purpure perne,
Îi leagă-n lăcate de neînţeles.
Apoi cu surâsuri tăioase, eterne,
Te-alungă-n pucioasa din tine,
Să arzi, să-ţi căieşti întruparea,
Să plângi blestemând baldachine
Şi perne, ori şoapte divine
Din graiul demonic, eden pământesc.

Miezonoptică


Cu ce eşti tu mai bună
Decât alta, decât cel ce te-mparte,
Dacă la următoarea mână,
Pe-o singură carte
M-ai schimbat ca toate?

"Ce-ţi pasă ţie chip de lut?"
Lutul e scump, are-o singură culoare,
Tu-n mare eşti neagră,
Roşie-n cer, purpurie,
Plumburie de-i să meargă,
Şi-orcine te-ncearcă - rozie.

Dacă te-am murdărit să vezi,
Iar tu fără cusur erai,
Acum te-ai pângărit, dovezi
Nu stau în vorbe de cârlionţ bălai,
Ci-n faptele-ţi de stacojiu
Ce fost-am hărăzit să fiu
De ele-mpins la eşafod,
Orbit de inimă ca un nărod.

Oricât de rău în depărtări mă vezi,
Oricât de crunt te-am încrustat,
N-am meritat să-mi pierzi
Iubirea-n care am sperat
În adieri, pe mal de ape...
N-am meritat să laşi s-adape
Lucrul tău durerea mea...!

Şi aş fi plâns în pumnul tău
Un veac, decât să-mi umplu palma
O noapte-n iad de gelozii,
Apoi, ca celelalte mii,
Să fii uitată, sfântă, rea...
Ai fost iubita mea...