miercuri, 23 noiembrie 2011 | By: Andrew

Anatemă


Eşti compusă armonic
Cu-atât de multă migală,
Din lutul cel mai hedonic
Pus într-o haină de gală.

Suflul ce te animă
E plin de păcatul adamic,
Şi orice poftă-ţi alină
Instinctul tău animalic,

Eşti regret, desfătare,
Naiv, pervers întrupat,
Om pe cărări solitare,
Venit, ucis şi plecat.

Nu-i nimic să te ţină
Legată-n veci de vre-un trup,
Tu ai nicicând nici o vină
Când aorte se rup.

Tu eşti un gând, o durere,
Un negru vis de copil,
Iluzii fără repere
Pentru netotul umil...

Bântuire nefastă
În amintiri lăcrimate,
Lucru bun şi năpastă
În privirile sparte.

Perpetuă rază,
Amăruie, distinctă,
Amăgire în frază,
Epitet ce alintă...

Tu eşti proprie ţie,
Amăgire în toţi,
Eşti şi moartă şi vie,
Nedorită la sorţi.

Să te dai tu pierzării,
E dorinţa supremă,
În uitările mării,
Femeie tu, anatemă!

Primii ani de titluri simple




Ce titluri pun anilor mei de verde?
Îmi leg neologisme migăloase-n vlagă,
Îmi unflu pieptul ca un cocoş ce pierde
Contextul sensului, în formă vagă?

Mă ţin nebun după cochete dame,
Prezent o zi, o noapte doar istovitor?
Îmi pun năzdrăvăniile în rame,
Sperând să povestesc la bătrâneţi nepoţilor?

Alerg necontenit sa-mi umplu buzunarul
Cu tot ce alţii vor, nu ce-mi doresc?
Mă cred nemuritor şi ocolesc altarul,
Deşi mă sperie mormântul ce îl văruiesc?

Cum mi-am pictat fragmentul adolescentin?
Ades nedesluşit, nepieritor, prin frunze,
Prin zâmbete curtenitoare între petalele de spin?
Ce drame, explicaţii, neînţelegeri şi acuze...?

Ce s-a ales din timpul meu de tinereţe?
Ca orice nume, m-am pierdut în vânturi?
Ca orice glas, printre mândriile răzleţe,
Ca orice rău, bine intenţionat în gânduri?

Cum aş uita de anii-aceştia-mbujoraţi,
Dacă n-ar fi să fi iubit!
Cum aş lăsa în urmă primii ani uitaţi,
Dac-ar fi fost ca altfel să îi fi trăit!...