duminică, 11 septembrie 2011 | By: Andrew

Beznă


Patru zile fără soare
Şapte ani fără lumină
Fruntea-ntreabă de ce doare,
Gândul nu se mai închină.
Ceru-n beznă se frământă,
Stele au uitat să moară,
Păsări albe nu mai cântă,
Alb în negru se-nfioară.
Dulcele divin albastru,
Raze lucii altădată,
Stă urnit ca un pilastru
Lângă casa mea surpată.
Trist decorul de cărbune
Îmbibat cu lacrimi negre,
Nici nu vrea să se răzbune,
Excomunicat din pegre;
Văi cu plânset se adună,
Unde umbra se-adânceşte,
Şi durerea e comună,
Zece mor, unul trăieşte.