Să ningă

Va ninge azi! aşa au anunţat...
Şi voalul greu pe creştet de pământ
Va strânge laolaltă tot şi toate:
Sfânt, nesfânt, nepângăriţi, curaţi, nepregătiţi...
Şi poate...mă va-ngropa-n uitare,
Pe mine, murdar neiertător de datorii murdare.
Şi-aştept. Muşcă zorii încet din deal.
Nu ninge. Aştept de parcă mi-e sfârşitul,
Fără emoţii, ca pe un fapt banal,
Să-mi cânte liniştea şi nimeni să nu-mi plângă,
Apoi încet, peste leşu-mi să se strângă,
Uitarea.
Urăsc iarna, dar astăzi...
Vreau sa ninga!

La geam

Printre durerile trupeşti,
Priveam pe geamul către stradă,
Şi îmi doream, aşa cum eşti,
Să-mi vii, privirea-ţi să mă vadă.

Cu verdele din suflet oglindit,
Să-mi vii, îmbrăţişări să-mi dai,
Am aşteptat, dar n-ai venit,
Şi din durerile trupeşti, mai tare tu dureai...

Am aşteptat cu glasul stins,
Pe-un pat însingurat, între dureri,
Şi te-am chemat, nu şi convins;
Aşa cum tu acum mă ceri...

Atât doream o mângâiere,
Un te iubesc, şoptit, ascuns,
Şi gândul meu vroia să spere,
Măcar să vii să mă opreşti din plâns...

Deşi-mi vorbeai tu de departe,
Te-aş fi iubit atât, dacă veneai!
Azi o tăcere ne desparte,
În amintirea inimii ce o răneai.

De-ai fi venit, de te vedeam grăbit pe geam,
Durerile din trup se vindecau,
Poate că nici nu mai plângeam,
Şi toţi se minunau...

Dar n-ai venit, n-ai fost aprope,
Şi-atunci... inima mea te-a aruncat,
Sperând ori încercând să scape,
De ochiul plâns ce pare-se că l-ai uitat...

Nu vreau să cred...

Nu vreau să cred cine eşti,
Când pictat din cer cu acuarelă,
Drumul nostru, printre veşti,
Îl faci să pară bagatelă...

Nu vreau să cred cine sunt,
Când alintat sub vorba-ţi de copil,
Pe deplin m-am încredinţat şi crunt
Am rămas în urmă sub vină umil.

Nu vreau să cred cine eşti,
Când alintul îţi era trăirea,
Ne contopeam în vise şi poveşti;
Acum trăieşte-n tine numai firea...

Nu vreau să cred cine sunt.
De când nu mai eşti aproape,
Mi-s nopţile morminte de pământ,
Mi-s lacrimile repezi ape.

Nu vreau să cred cine eşti,
Când teamă îmi e să te văd,
Când amintirile îmi toarnă-n ceşti
Dureri şi doruri şi prăpăd.

Nu vreau să cred cine sunt,
Când fără verdele ce-ai fost,
Fără odihnă fără cânt,
Nu văd valoare în nimic, doar cost.

Nu vreau să cred cine eşti,
Acum, pe alte drumuri cu alt "el",
Când prin oglinzile cereşti,
Tu mă vedeai iubit... prietenel.