joi, 20 februarie 2014 | By: Andrew

Darul tăcerii

Mi-ai oferit darul tăcerii
În încercări de răzbunare,
Iar privirea din pasul plecării,
A rămas lipsită de uitare.

Cu darul tău apăsător,
Am plecat pe căi de negură,
Şi m-am făcut un călător
Cu talpă grea, dar sigură...

Pe căi pustii, prin timp trecut,
Tovarăş am avut, doar plânsul,
Dar am ales să merg tăcut,
Urându-mi în fiecare noapte visul.

Şi ce credeam că e povară,
Că mă va izgoni din mine,
Aflat-am azi, că nu mă mai doboară,
Ci doar mă poartă către mâine.

Şi ce credeam că e pedeapsă,
În coastă dor, pe frunte încreţire,
E doar un semn pictat pe coapsă,
Spre-ami fi o lecţie în amintire.

Mi-ai oferit darul tăcerii,
Atât de trist, atât de refuzat...
Azi darul tău în bucuriile durerii,
Mă-nalţă negrăit, nemeritat.