luni, 29 iunie 2009 | By: Andrew

Picuri si fire

Scriu picuri de lumina
De sunt indragostit
Si fire de neghina
De nu ma simt iubit.

Picaturi de miresme
Astern cand luminat
Ma simt de catre astre
Si binecuvantat.

Fire de-ntuneric
Impart spre nicaieri
Daca dureri eu port cand merit
Si nu am ce sa dau atunci cand ceri.

Acopar verdele cu boabe
De roua cristalina
De grijile-mi sunt moarte
Si raul nu ma-ntina.

Dar ca cenusa-n vant
Ma scutur si dispar
Cand sufletul mi-e frant
Si nu mai am habar.

Sunt picuri si fire
Nimic nu ma gasesc mai mult,
Nimic sprea vesnicie
Si praf de cuget frant.

Cuvantul Iubire

V-ati intrebat vreodat'
Ce cuvant a fost Cuvantul
Cand pentru noi s-a intrupat?
Cand pentru noi smerit
S-a nascut in iesle
Si-apoi fugind caci urmarit
A fost de catre Irod sprea-al pierde?
Ce-a fost atuncea Domnul
Cand vindeca pe cel bolnav
Si dupa binecuvantarea lui vedea pana si orbul?
Ce fost-a Dumnezeu cand a murit pe lemn
Si ne-a spalat prin sfantu-I sange
De pacatul ce ne-a scos din Eden?
Atunci cand S-a plecat spre-a ne salva,
Chiar daca ingerii vedeau deja
In noi o lume fara rost...
Atunci pentru noi toti, Domnul ce-a fost?
Si iar intreb: ce cuvant a fost Cuvantul cand s-a intrupat?
Cand s-a cutremurat pamantul caci mantuire a aflat.
Da, mantuire!
Caci singurul cuvant ce fost-a Dumnezeu atunci
Este iubire.