sâmbătă, 10 septembrie 2011 | By: Andrew

Răbdare minerală


Pe stâncile plângerii, către cer,
Sufletului meu i se sfâşie rabdarea
Şi explodeaza-n umbre de mister
Sculptand pe cărări întrebarea...

Povârnişul însângerat din glezne
Legate strâns în gheata nepăsării,
Se îngusteaz-aşa de lesne,
Spre plansul ochi şi culmea disperării.

"Să mergem, să nu ne mai oprim!"
Urla răbdarea, gata să erupă,
Spre alt popas ce duce-a ţintirim,
Spre locul unde se goleşte-o cupă.

Şi te-am grăbit să vezi din nou,
Cum plang uitat de paradisul ocular,
În verdele ce îmi găsesc ecou,
Mă pierd şi văd curând, pe altul la altar.

Pe stânci de sare către vânt,
Se-agaţă ultima speranţă...
Te iert şi-ţi uit falsul cuvânt,
Ce-ţi pierde azi din importanţă.