marți, 22 august 2017 | By: Andrew

Exercițiu de cuvânt

Dă-i gândului bun drum liber să crească,
Nu te teme să gândești de unul singur
Dincolo de limita firească,
Nu-ți scrie după dictare, drept ca un șnur,
Povestea vieții tale și fii încrezător
Când mergi singur pe orice cărare,
Liber, sincer, iubitor,
Blând și drept precum oricare
Ar vrea să fie.. Dar nu reușește.
Fii constant în lucruri bune
Chiar dacă lumea te strivește,
Creează-ți propria ta lume,
Cu propriile reguli și schimbări,
Fă un exercițiu de viață
Depărtează-te de delăsări,
Când durerea doare dincolo de piele,
E semn că trebuie să tragi mai tare,
Să obții ce merită, nu ce se cere
Construiește-ți un imperiu de invidiat care
Să aibă temelii pe stânci de granit
Și ziduri din valori trainice și clare,
Tu rămâi, că alții au plecat după venit,
Și nu uita să iubești tot ce e de iubit
Și te construiește,
Fii pasăre pe cer, fii în ocean un pește,
Să nu te lege nimeni decât dacă te lași legat,
Și orice rău ai face, să ceri să fii iertat,
Nu da sfaturi, nu le știi pe toate,
Fii exemplu prin „da”-ul „da” mult mai des decât ”poate”,
Nu-mi urma dacă vezi că greșesc, învață,
Nu aștepta să le simți pe toate pe pielea ta în viață,
Uită de orgoliu, el frânge-nțelepciune
Și iar îți spun iubește omul, urăște lumea!
Coboară privirea la cel mai nenorocit ca tine
Ca să îți înalți inima
Făcându-i bine!
Fii înrădăcinat în principii clare,
Nu te amesteca în teorii conspiraționale,
Trăiește clipa, cum n-o trăiește turma,
Mereu asigurându-te câ urmază încă una,
Încearcă să luminezi cât ești pe pământ
Și ia-le pe toate ca pe ce sunt!
Acesta este un execițiu de cuvânt!


Luptă!

Tu nu ești povestea ce mi-o spuneam pe seară,
Când singur mă-amăgeam cu vise,
Când anii trec, în suflet se strecoară,
Dorința de-a sparge porți închise...

Și am trecut nevrut, aievea, din piept în piept...
De ar fi fost ca mine,
În primul rămâneam fără regret,
Și nu te cunoșteam pe tine...

Nu ești subiectul literelor mele,
Sau poate-ai fost mai des decât aș recunoaște,
Și totuși printre-atâtea rele,
Să lupt aș prefera, decât a nu te mai cunoaște...

Ciobiți de propriile orgolii și inerți
Aleși neghină, poate fără leac,
Aș vrea, alături fără seamăn, peste prejudecăți
Să trecem biruind un veac.

Să-mi fii ce ești, mereu crescândă
Mereu mai sfântă decât mi-ai fost odat
Ori cât ar sta ispitele la pândă,
Mereu sa-mi ții în palmele iubirii, numele curat...

Căci nu mi-ai fost nici ideal și nici poveste,
Nu am trăit visându-te mereu,
Dar lupt cu tine spre a crește,
Cu mine lupt spre-a fi al tău.

Nu mi-ai fost vers, nici înger fără de prihană,
Și multe nopți mi-ai stors, suspine,
Dar pune-mi doru-ți peste rană,
Și luptă lângă mine!




Fântână către cer

În peștera durerii,
Cutia lacrimilor tună,
Și pavăză tăcerii
Plânge-o lună...
Cum leii se agită
Și se azvârl în gratii,
De-ar trece ca prin sită
Să-și sfâșie ingrații,
La fel și ura poate,
Nebună și urlândă,
Prin coaste ca să scape
Din adâncimea stângă,
Să rupă cu durere
Ce-a fost iubit odată,
Ce gândul astăzi cere
Din șoaptele-i să tacă.
Dar cat ar urla cea stângă,
Turbată de durere,
Șoptirea cea plăpândă
Pare să prospere...
Să fie-n veci mai tare
O șoaptă de iubire
Ca ori și ce strigare
De ură și mâhnire
Și negura din stângă
S-ajungă prin mister,
Cu lacrimi înălțată
Fântână către cer.