Luptă!

Tu nu ești povestea ce mi-o spuneam pe seară,

Când singur mă-amăgeam cu vise,

Când anii trec, în suflet se strecoară,

Dorința de-a sparge porți închise...

Și am trecut nevrut, aievea, din piept în piept...

De ar fi fost ca mine,

În primul rămâneam fără regret,

Și nu te cunoșteam pe tine...

Nu ești subiectul literelor mele,

Sau poate-ai fost mai des decât aș recunoaște,

Și totuși printre-atâtea rele,

Să lupt aș prefera, decât a nu te mai cunoaște...

Ciobiți de propriile orgolii și inerți

Aleși neghină, poate fără leac,

Aș vrea, alături fără seamăn, peste prejudecăți

Să trecem biruind un veac.

Să-mi fii ce ești, mereu crescândă

Mereu mai sfântă decât mi-ai fost odat’

Ori cât ar sta ispitele la pândă,

Mereu sa-mi ții în palmele iubirii, numele curat...

Căci nu mi-ai fost nici ideal și nici poveste,

Nu am trăit visându-te mereu,

Dar lupt cu tine spre a crește,

Cu mine lupt spre-a fi al tău.

Nu mi-ai fost vers, nici înger fără de prihană,

Și multe nopți mi-ai stors, suspine,

Dar pune-mi doru-ți peste rană,

Și luptă lângă mine!