sâmbătă, 20 august 2011 | By: Andrew

Doamna în negru...


Doamna în negru, cu suflet pătat
Îşi arde cenuşa inimii reci
Într-un vas de ruină, la margini crăpat,
Ţinând în cătuşe o gloată, legată pe veci...

Doamna în negru cu ochii de ceară
Îşi leagă pe braţe un ştreang purpuriu,
Cu gând hotărât ca în zori către seară
Să piardă fiinţa a celor ce ştiu...

Doamna în negru condamnă în frază
Cioplită cu râs de copil inocent,
Pe inimi de carne fără suflete-n pază,
Pe fruntea acelor ce dorm indecent.

Doamna în negru preludiul ne curmă
Şi mustră ,în beznă, din noi ce rămâne,
Ea strânge la fine din praf neagră turmă
Robind-o cu circuri, hrănind-o cu pâine.

Trei fecioare


Pe un colţ de importanţă
Trei fecioare aşteptând,
Ţin în suflete speranţă
Că vine Făt Frumos zburând.

Vântul le şopteşte blând,
Soarele îşi pierde ora,
Frumuseţi pe-un colţ de gând,
Întrupează aurora...

Călătoarele minuni
Se apleacă ruşinate,
Lângă cele trei cununi
De miere sfântă şi de lapte,

Văi întregi cu ape dulci,
Munţi în a lor fălnicie,
Stau roşiţi ca nişte prunci...
Trei fecioare...lumea ştie.

Ultimele trei lumini
Ce-ar umbri un soare-n mai,
Trandafirii fără spini,
Drumurile către rai.

Trei fecioare surâzând
Îşi aşteaptă miri pereche,
Trei fecioare aşteptând,
E povestea cea mai veche...