Strângeri

De-aş strânge toată clipa
În desaga cugetului,
Mi-aş îngreuna risipa,
Pradâ-n  faţa tunetului;
S-alerg n-aş mai putea,
Să stau, mi-aş fi greoi,
Şi gândul mi-ar avea
Şiroaie ca de ploi.
De-aş pierde clipa-n clipe,
Şi vântul să mă meargă
Şi-n gând să se-nfiripe,
Ca totul să se şteargă.
Mi-aş pierde cunoştinţa,
Pe mine printre pierderi,
Şi tot ce-mi e fiinţa,
Scânteie între arderi.
De-aş strânge ce adună
Genii strălucinde,
Ori lumea ce nebună,
Nimicul îl cuprinde.
Cu buzunarul gol
Şi gândul plin de vise,
Mi-aş fi ca un ocol
Din porţi în porţi închise.
Oricâte pierd şi plâng,
Oricate-adun în lume,
Nu-i despre câte strâng,
Ci câte SUNT anume.

Cum arată fericirea

Cum arată fericirea?
În pârg de nebunie,
Când  gândul îmi sfidează firea
Şi totul se cuvine mie...

Cum miroase fericirea,
Când nările-mi cuprind  dureri
Ce nu le uit nici de uimirea
Mă trece-n alte stări...

Cum se simte fericirea,
Când simul ceasului vremelnic
Îşi caută eternă pomenirea,
Şi-şi scrie iubirile-n pomelnic...

Cum se-aude fericirea,
În timpan de peşte auriu,
N-o am şi nu mi-e împlinirea
Binecuvântarea pe care o ştiu.

De-a prinselea

Prinde-mă pe boltă
Când alerg, din vis în vis,
Ascuns adesea în revoltă,
Petru tot ce nu-i permis.

Prinde-mă în larguri,
Când zburdalnic mă cobor,
Peste curioase praguri
De trecut nu chiar uşor

Prinde-mă prin rotocoale,
Fum şi praf şi sateliţi,
Urmele tălpilor goale
Noi cărări de necuminţi.

Prinde-mă ca-ntr-o morgană,
Poleită de dorinţă
Pasul drept, e pas de rană,
Stângul să-i dea iar fiinţă.

Se scutura...

Se scutură-n uitare,
Ca pomul copt în toamna cea târzie,
O amintire dulce, un gând ce astăzi pare
Doar dorul care doare şi tot aş vrea să mai rămâie...
Se scutură-n uitare chipul tău,
Din ramura de sus, a vechilor iubiri,
Din coroana amintirilor cu zambet,
Spre crâncen plâns ce-adună hău
De lacrimi reci şi amăgiri,
Care se scurg în zori încet...
Se scutură-n uitare pentru tine
Atâţia paşi, duet de cărărui prin dor,
Şi sărutări ce m-amăgeau că mâine
Mersul va fi alergat şi saltul zbor...
De ce uiţi? De ce cu ziduri tari te pleci
Peste distanţe de nepătruns?
De ce târziu prin vis îmi treci,
Şi-n zori mă lasi mereu tot plâns?
Se scutură-n uitare chipul nostru
Şi verdele îmi piere din suflet şi privire,
Doar pomul gol rămas în ger,
Stigă de dor, de dragoste, de mântuire...
Se scutura iubirea în toamnele tărzii,
Deşi, iubito, ştii... înca o cer!