Tantarul si musca

In tava cu cartofii copti,
a-nceput de ieri sa cada
Cate-o musca,
Un tantar.
Un paianjen mai sprintar
Si-a lasat plasa spre ei
Sa-i ajute ca sa iasa
Din ulei.
Pofticiosi si rai de gura,
Ei stateau si se certau,
Cine sa se scape primul
Din belsugului altar.
Musca spune ca ar vrea
Sa poarte pe spinarea sa
Cel mai mare si mai copt
Cartofior din acel loc.
"-Dar se rupe panza draga!"
Revoltat spune tantarul:
"Ai vederea tot mai vaga
Si-ai sa cazi, sa spurci mustarul.
Eu urc primul!" zice el
"Si cum sunt usor de fel,
Am sa iau in spate doi,
Doi cartofi mai mari ca noi."
"-Nicidecum!" raspunde musca,
"Eu nu-ti dau cartoful meu!
Mai bine moarta de foame
Decat sa te stiu teleleu,
Cu cartoful meu in spate,
Cine stie prin ce parte,
Prin ce colt de vechi tablou."
Si-uite-asa facura sfada
In tava cu cartofii copti,
Sa stie toata ograda
Ca tantarul nu-i cu mot.
Dar nici musca bodrangoasa
N-are altfel cum iesi
Din tava, decat uleiosa
Si flamanda amtind.
Fara sa mai stea pe ganduri,
Paianjenul cel generos
Se-opinti-ntre doua scanduri
Si-ncepe cartofi de scos.
Scoate unul, il mananca,
Scoate iar, ca-i plac destul,
Iar musca-ncepe-amar sa planga:
"-M-am certat, m-am ocarat,
In ulei cu-n amarat,
N-am lasat si am pastrat
Pentru mine ca sunt mandra,
Si acum cu ce-am ramas?
De mancat, eu n-am mancat,
Si satula acum nu-s!
Cu rusinea mor de foame?
Dar si de am gura mare
Tot la fel eu rabd si n-am
Ca am stat la sfada multa
Cu un sfrijelit tantar...

Sper...

Sper ca tu sa intelegi
De ce zborul meu e frant,
Si ranile sa m-i le legi,
Sa pot zbura de pe pamant.

Sper ca tu, sinele meu murdar,
Sa vrei din nou a mai zbura,
Desi ai inca sufletul amar
Si esti in lupta crancena cu ura.

Si sper sa ma ridici spre cer
Cum n-ai facut-o niciodat',
Sa nu mai cad, sa nu mai pier
Ranit in zbor si de pamant sfarmat.

Si nu mai au florile...

Si nu mai au florile gingasie
Pentru-n copil ce s-antepat in spini,
Caci masti de sticla, de trufie
Le schimba-n pale flori de vin.

La ce bune nopti intregi
De planset si durere grea?
Caci toate trec, in fata daca mergi,
Si-n urma vor ramane-n goana ta.

Si nu mai au florile culoare
Cand spinii strapung inima oricui,
Iar mirii se fac disparuti in mare,
Gasind acolo ce acasa nu-i.

Cautat-au ei si-acasa flori ca sa le placa,
In suflet cald, si in culori de rai
Insa au aflat ce pot ele sa faca,
Si au plecat stiind ca n-ai la ce sa stai.

Stiau ca nu e bine sa porti cununi pe gat,
Caci chiar de-ar fi de flori, vor deveni
In timp un jug nepotrivit
Si zbor printre miresme nu va fi.

Si nu mai au florile...nu au!
Stau fara de culoare sau miros,
Pentru ca nu mai sunt precum erau,
Si locul unde cresc nu-i luminos...

Impotriva mea

Impotriva mea sunt primul care ma ridic
Si spun strigand ca n-am dreptate
Si orice ma gasesti ca fac sau zic,
Nu-s vorbe, fapte cumpatate.

De spun ca-i bine, nu spun eu
Si binele nu-i bun prea mult,
Asa-i acum, asa a fost mereu,
Calm de moment, apoi tumult.

De spun ca-i rau, nu stiu ce spun,
Caci raul meu e mai tarziu un bine,
Desi nu stiu cam pentru cand si cum,
E rau cu eu, e bun cu tine!

De spun mai stai, ar trebui sa pleci,
Caci toate pleaca, acum sau mai tarziu,
Si-mi lasa-n suflet picuri reci
Si-o mare-ntreaga de pustiu.

De spun sa pleci, te vreau aproape,
Caci fara tine nu-s intreg,
Si-am sa raman ca orbu-n noapte
Fara sa stiu pe unde merg.

Impotriva mea sunt primul care ma ridic,
Si orice fac sau spun, de-i bine,
Am sa incerc sa imi explic,
Caci indoiala-mi sta cusuta-n sine.

Nopti de ceara

Nopti de ceara,
Luminile tac
Si durerea amara
A uitat de mult
Cum visele se sparg
In amurg.

Ochi atintiti
Spre liniste,
Spre aripi de sfinti
Care bat asa suav
Incat timpul se-opreste
Concav...

Cuvintele mor,
Nu poart-adevar,
Spre ceruri in zbor,
Fi-vor si judecate
Purtand cate un numar,
In bezna aruncate.

Ca in mormant
Stai, sufletul meu,
Intr-un piept de pamant,
Legat cu lanturi de aici,
Fara soare, Prometeu,
Fara ochi ca sa plangi.

Pe lumina durere,
Nopti ca de ceara,
Toate visele mele
Au plecat ne-mplinite,
Lasand dogorind ca in vara
Trupu-mi de crengi putrezite.

Joc de carti

Un joc de carti e valul vietii
Cu miza foarte mare,
Unde popii si valetii
Sunt incurcati de dame.

Asi de joc, tot mai putini,
Sunt singuri, parasiti
Pentr ca neintelesi, straini,
Se simt prea goi si neiubiti.

Cartile de 2 si 3 sunt cei saraci,
Nu au nimic,
Avand doar post de figuranti,
Purtand in suflete un tic.

Un tic ce-l poarta de alfel
Si restul de pana la 10,
Caci toti viseaza faima si puteri,
Valori in joc de rege.

Jocul incepe, valeti si regi
Sa lasa injositi de dame,
Asii cauta raspunsuri,
Moralul, sa nu se destrame.

Zecarii stau impietriti, uimiti
Cum mandri, mari valeti
Si regi puternici si vestiti,
Stau de dame imbatati si amagiti.

Sesatii-si plang in pumni de greu,
septarii spera la mai bine,
Optarii se desprind mereu
Crezand c-a fi nouar e o minune.

Si toti de 4 deja nu mai spera,
N-au curaj sa se compare nici macar cu 5,
caci s-au saturat si ei de silnicie-amara
Si de obositoare munci.

Dar ce model sa vada, si la cine?
Pana si asii speriati de-a fi trisati,
Se retrag incet, crezand ca-i bine
Sa ramana solitari, mascati.

Asa-i un joc in viata,
Cu carti murdare, fara de profit,
Si n-are cu-i, si cine da povata
Ca jocu-acesta-i dus la nesfarsit.

Pentru sufletele gri

Pentru cei cu sufletele triste
Cu inimile murdarite de cenusa,
Cu marginile mintii spre alte lumi impinse...
Poate ca mai este inca, undeva o usa,

O usa care sta deschisa
Spre-un nemarginit si tandru soare,
O usa, o cetate neinvinsa,
Un paradis in care vom gasi scapare...

O usa spre un loc
In care noi vom fi mai mult decat nimic,
Nu doar pioni in acest joc
Fara dreptate si cu un castig atat de mic.

De la sufletele gri, povata:
Dincolo de inimi arse,
Noi vrem mai mult decat o viata
Si n-avem timp de zambetele false...

Noi asteptam o usa catre soare,
Inimi de foc si-un trup de vant
Si vom zbura mai cu ardoare
Spre ce e scump, spre ce e sfant.