Ultima clipă de copilărie

Te căutau părinţii disperaţi,
Că te-ai pierdut, că nu mai eşti,
Te căutau săracii fraţi,
Dar nu credeau că ai să creşti...

Te căutau surorile mai mari
Ca pe un mugur între florile de vară,
Te căutau şi alţii, temerari,
Aventurieri în zori de seară...

O lume-ntreagă te cerea,
Tu nu erai şi pace!
Şi lumea-ntreagă petrecea
Mereu în căutări opace.

Nu-i auzeai nici să fi vrut,
Tu copilăreai o ultimă secundă,
Plutind pe-o barcă în tumult,
Iubindu-ţi chipul într-o undă...

Căutări în ape

Mă cauţi de o zi sau două,
În ploi mărunte şi-n furtună,
Mă cauţi seara în lipicioasa humă
Şi-n zori adormi în rouă...

Mă cauţi des în ape tulburi,
În şanţuri şi în ştioalne,
Mă cauţi în adânci bulboane,
Respirând prin tuburi;

Mă cauţi în oceane reci,
Printre gheţari scufundători de vase,
Râuri repezi, lacuri mlăştinoase,
Mă cauţi iar pe unde treci...

Dar nu-i adânc să mă ascundă
De inima-ţi nebună însetată,
Şi-alerg pe unde ai mai fost odată,
Tu să mă cauţi când dorul te abundă...

Ce-aş fi...

Ce-aş fi eu, dar, fără tine,
Lipsit de râul zâmbetului veşnic,
Lipsit de plânsul cel de patimi
Şi al cărării sfeşnic...
Ce m-aş regăsi adesea
În oglinzi, în cioburi sparte,
Dacă tu n-ai fi adresa,
Locul, ţinta de departe?!
Cum ar fi umbrit pământul
De trupu-mi solitar pe stânci
Dacâ nu te am alături,
Să privim fântâni adânci,
Amândoi să ne-nsetăm spre ele.
Ce-aş avea să spun de mine,
Dacă tu n-ai completa,
Fir cu fir şi rău cu bine,
Mâna mea, cu mâna ta...
Ce ar crede cerul, marea
Despre cel ce sunt de-aş fi
Fără tine... şi-ntristarea
M-ar cuprinde-n veşnicii...
Ce-aş fi eu, dar, fără tine,
Un dar stricat, cu o meteahnă,
Şi rodul meu va fi pe mâine
Un "eu" mai searbăd de prin pahnă...

Descompunere

Mă descompun ca o natură-n toamnă,
Lipsit, însă, de colorituri şi arome,
Îmi predau nimicului singura armă
Şi-mi plâng simţirile heteronome.

Mă las purtat pe valuri timpurii
Căci mai târziu mă voi grăbi-n lumină,
Fiind excepţie vre-unei demologii,
Scutit prin jertfă de vre-o vină...

Şi am să las în urmă tot ce am
Cum fost-am eu lăsat de toate,
Desprins rebut dintr-un terestru neam,
Spre ţărâmuri minunate, poate...

Patimă

...De parcă ai ieşit din foc,
Priviri de viscol în văzduh,
Că nu-mi mai găsesc loc
Nici de locul meu legat cu pruh.

Îţi stau negrii lângă ceafă,
Corbi prevestitori de cruce,
Şi-mi obligi, tirană coregrafă
Înima să plângă la răscruce.

Vântul schimbă însuşi firea,
Peste tine, hoinărindu-şi lumea,
Şi îţi fură cărunţirea,
Să te-ntinereasc-anumea!

Eşti blestem, eşti şi trezire,
Gheaţă, foc, şi toate-odată,
Eşti de parc-ai căuta un mire,
Verde, goală, îmbrăcată...