Beţie cu sufletul meu

Să bem din marea uitării,
Beţie din pocale de nisip,
Sau din pahare de scoică,
Să bem plânşi la marginea mării...
Să bem vechile dureri din putregai,
Şi noile, din ochiuri de stâncă,
Apoi să lăsăm ploile să ne umple iară,
Să uit cum râdeam pe dinafară, când tu adâncit plângeai.
Să bem cu gurile colţurilor de anotimp,
Râsul lacrimilor nebune,
Râsul tăcerilor cu buze în spume,
Cu urlet de secundar, rămas fără de timp.
Să bem! Să lăsăm sfârşitul însetat,
Să bem de parcă n-am trăi,
Ci doar am scurge pe poarta dragostei
Noroiul falselor trăiri din pieptul despicat...
Să bem...să te am ca prieten,
Şi ca duşman, ca slugă şi ca jug,
Să te port ascuns şi biciuit,
Dar mândru prin praful iertării,
Mândru de minunea chemării,
Chiar dacă plecarea te-a nimicit...
Uită..că asta e ultima beţie,
Ultimul "sentiment"...
Chiar de-o fi să judece toţi sfinţii
Că e necurăţie,
Tu iartă-i, tu uită-i, căci n-om bea veninul lor.
Să bem...căci plânsul nu ne mai ajunge,
Şi din această cupă a iertării,
Plâtită cu bucăţi din tine,
Se vor înălţa dureri, apoi vor curge,
În numele uitării.
Să bem până ne pierdem...

Pragul ploii

Deja...m-am săturat să scriu toamna.
Rândurile mele prind ploi în pânze,
Rândurile mele prin păianjeni în ploi.
Mi-e dor de mâna ta...

Curge din plumb ca din pleoape,
Ce rost mai au cuvintele neascultate?
Toamna parcă urlă în ultimii ani.
Şoaptele tale...of!

Şi vreau să tac. Deja e toamnă iar.
Dar noptile urlă a vară pierdută,
A dragoste irosită pe genunchi.
Unde eşti?

Mulţumire

Să-i mulţumim că dreptatea Lui e aceeaşi,
Indiferent de minţile despuiate de jos,
Şi că unită cu iubirea,
Nimic pentru noi nu se-ntregeşte mai frumos.

Să mulţumim că pentru noi,
Cel mai scump sânge a fost lăsat să curgă
Şi cele mai scumpe lacrimi, din cei mai sfinţi ochi,
Ca niciodată, vreunul care crede, către pierzare să ajungă.

Sa-I mulţumim Lui că ţine norii unde sunt,
Cu mână plină de iubire,
Şi nu-i coboară încă, pe pământ,
Spre nimicire...