miercuri, 11 septembrie 2013 | By: Andrew

Beţie cu sufletul meu

Să bem din marea uitării,
Beţie din pocale de nisip,
Sau din pahare de scoică,
Să bem plânşi la marginea mării...
Să bem vechile dureri din putregai,
Şi noile, din ochiuri de stâncă,
Apoi să lăsăm ploile să ne umple iară,
Să uit cum râdeam pe dinafară, când tu adâncit plângeai.
Să bem cu gurile colţurilor de anotimp,
Râsul lacrimilor nebune,
Râsul tăcerilor cu buze în spume,
Cu urlet de secundar, rămas fără de timp.
Să bem! Să lăsăm sfârşitul însetat,
Să bem de parcă n-am trăi,
Ci doar am scurge pe poarta dragostei
Noroiul falselor trăiri din pieptul despicat...
Să bem...să te am ca prieten,
Şi ca duşman, ca slugă şi ca jug,
Să te port ascuns şi biciuit,
Dar mândru prin praful iertării,
Mândru de minunea chemării,
Chiar dacă plecarea te-a nimicit...
Uită..că asta e ultima beţie,
Ultimul "sentiment"...
Chiar de-o fi să judece toţi sfinţii
Că e necurăţie,
Tu iartă-i, tu uită-i, căci n-om bea veninul lor.
Să bem...căci plânsul nu ne mai ajunge,
Şi din această cupă a iertării,
Plâtită cu bucăţi din tine,
Se vor înălţa dureri, apoi vor curge,
În numele uitării.
Să bem până ne pierdem...

1 comentarii:

Maria Calin spunea...

Să bem, să ne-mbătăm pe rănd
Sorbind venin sau miere
Să amețim și să plutim
spre iad sau înspre stele.
Să bem , să ne-mbătăm apoi
unul de altul ca de vinul tare
și să bolim apoi de dor
pân’ la beția urmatoare.

Trimiteți un comentariu