joi, 10 mai 2012 | By: Andrew

Impresie matinală


Pe obrazul tău,
Lumina zorilor de zâmbet, alungă
Înmiresmatul val de necunoaştere trupească...
Te văd! Te văd pentru totdeauna ca pe un cântec,
Memorat de un nebun cu suflet hâd într-un frumos total.
Eşti punte de vâltoare, din tumult pe mal...
Iartă-mă că te privesc fără să-mi ceri,
Când dormi, când râzi,
Când mă izbeşti de sânul realităţii, înlăcrimată graniţă
Spre tine, fără milă...
Şi disperi... dorindu-mă în tine dar departe.
Te văd! chiar dacă îmi iei lumina ta din gură,
Te văd pe pieptul meu, ca după maraton, de neoprit,
Nesătulă de atâta drum alergat pe loc în noi
De pe obrazul tău.
Lumina zorilor o împărţim frăţeşte,
Şi tot ce văd, ce vezi, vedem în doi!

Întristare


Pentru ce să-mi strigi durerea
Mai adânc decât ai pus-o?
Pentru ce să-mi iei tu mierea
Şi în loc să-mi pui amarul
Şi averea,
S-o-nmulţeşti, s-o pierzi apoi,
Nu în noi ci doar în tine!?
Mâine, ştiu că n-am să fiu
Decât sânge purpuriu pe flori...
Căci tu mă pierzi cu voia mea
În gropi de lei neîntrupaţi,
În negri nori, fără aripi să-i străbat,
Mă legi de tine să mă zbat
În dependenţe derizorii şi, scăpaţi
De ochii lumii într-o zi,
Tu mă laşi cerşindu-te...
Pentru ce îmi eşti să-ţi fiu,
Când nu pot fi pentru mine măcar,
Pentru ce să fim uitaţi,
Într-un timp de azi pe mâine,
Când sfârşesc fără să fiu, în zadar, plângându-te!?

Se răstoarnă care...


Se răstoarnă care
Pe sinapse reci,
Legi de frunză verde
Legate-n tălpi,
Pe străzi alene le petreci
Şi mi le reproşezi
Isterizată!
Zâmbesc frigorific,
Imi pieptăn palmele în tremur
Şi ţi le şoptesc pe spate
Urlândumă-n tăceri,
În tine, În zadar!
Se răstoarnă care sparte,
Hoţii minţii fură
Plăceri mizere până mor
În fiecare clipă ca un dar!
Eu plâng pe marginea ta,
Tu îţi scuzi nemărginirea
La capătul neţărmuirii mele
Şi ne scăpărăm la poli
Până ne ascuţim firea
Cu boli neuro-contemporane.
Se răstoarnă care pe şine de tranvai,
Spiţe cad sub anvelope,
Te culeg din iad în rai,
Sub unghii, în sincope...