sâmbătă, 25 mai 2013 | By: Andrew

Delict

Să-mi furi inima din suflet
Şi gândul din minte,
Să-mi furi degete din pumni
Şi cele puse deoparte din cele sfinte,
Să-mi furi vocea din glas şi mersul din pas,
Să-mi furi aerul din suflu şi lumina din priviri,
Culoarea din verde, iubirea din simţiri...
Cu ce-aş mai rămâne, dacă nu cu tine...
Tu, hoţul etern de bine din bine,
Tu, a mea din mine, al tau din noi.

O chema Iubire...

O chema Iubire,
Locuia pe strada mea,
Dar nu mi-a dat de ştire
Şi nu ştiam de ea.

Treceam ades gândind
Că poate-am s-o salut,
Dar rămâneam zâmbind,
Cu gândul sterp şi slut.

Mă cunoştea, ea, juna,
Mă cam privea cu înţeles,
Nu-nţelegeam cum luna
Părea mai fără stres...

Nu pricepem cum cerul
Era mai însorit,
Când îi vedeam privirea
Eram mai mulţumit.

Avea ochii de boltă,
Şi fruntea crâng de verde,
Pe buze lac de notă,
Urechea să-mi dezmierde.

Şi urmăreau vecinii,
Toti curioşi din fire,
Cum înfloreau toţi spinii,
Văzând-o pe Iubire.

Anii defilau alene,
Noi toţi ne gârboveam,
Cu ea, ca fără vreme,
Cu ea întineream.

Dar a plecat frumoasa,
Am cautat-o în zadar,
I-a dispărut şi casa,
Iar spini-nţeapă iar...

De-atunci pe strada mea,
Furtunile sunt dese,
De nu răsare ea,
Nu-i alta să îmi pese.

Tuerai

În cimitirul "Tuerai",
În bezna gropilor fără nuanţe,
Pe-un palid gard de spini crescut
Complet din discrepanţe,
Visa un greier, din picioare,
Ca un nebun cantautor,
Cerând luminilor din zare
Atenţie în zbor...
Pe-o piatră verde-n cimitir,
Pe-un veşnic loc de veghe,
Întins pe numele unui martir,
Venit din depărtări de leghe,
Stă dorul meu îngălbenit de trudă,
Un derbedeu cu fruntea udă
Şi palmele murdare.
Săpate-s multe gropi
În "Tuerai", un cimitir de-o palmă,
Şi leşuri multe fără popi
S-au îngropat în magma calmă,
De unde nu s-or mai întoarce...
La ce? La cine? Cu ce scop?
Căci bezna astăzi prea le place,
Şi-o sorb cu fiecare strop.
În cimitirul "Tuerai",
Mor zilnic sfintele speranţe,
Şi tu, cu jale mă plângeai,
Descoperind noi discrepanţe...

Despre moarte

Moartea nu-i de-o clipă,
Nu e deajuns un ceas să mori,
Moartea e-un trai în pripă
Din zori şi până-n zori...

Nu mori într-o secundă,
Clipit de ceas pe-o ultimă suflare,
Ci viaţa-ntreagă se confundă
C-un mers de neoprit către-a uitarii mare.

O viaţă-ţi trebuie să mori,
Ori scurtă, ori cu răstimp de ani,
Şi timpul parcă-ţi dă fiori
Când vezi că nu-l poţi cumpăra cu bani.

Aşa că vezi s-alegi o cale,
Ca moartea s-o petereci înţelepţeşte,
Să pleci în timp, dar cu urale,
Nu aruncat în hăuri, duşmăneşte.

Caută un cânt de slavă,
Petru-a ta lungă moarte pe pământ,
Să fii încredinţat fără zăbavă
Că te întorci la viaţa din Cuvânt.

"Odată doar trăieşti, nu ai aflat?",
Aşa auzi un cârd de glas necontenit,
Mai bine zi, o dată mori, dar mori asigurat
Că vei trai din nou, fără sfârşit.