Locuia pe strada mea,Dar nu mi-a dat de ştire
Şi nu ştiam de ea.
Treceam ades gândind
Că poate-am s-o salut,
Dar rămâneam zâmbind,
Cu gândul sterp şi slut.
Mă cunoştea, ea, juna,
Mă cam privea cu înţeles,
Nu-nţelegeam cum luna
Părea mai fără stres...
Nu pricepem cum cerul
Era mai însorit,
Când îi vedeam privirea
Eram mai mulţumit.
Avea ochii de boltă,
Şi fruntea crâng de verde,
Pe buze lac de notă,
Urechea să-mi dezmierde.
Şi urmăreau vecinii,
Toti curioşi din fire,
Cum înfloreau toţi spinii,
Văzând-o pe Iubire.
Anii defilau alene,
Noi toţi ne gârboveam,
Cu ea, ca fără vreme,
Cu ea întineream.
Dar a plecat frumoasa,
Am cautat-o în zadar,
I-a dispărut şi casa,
Iar spini-nţeapă iar...
De-atunci pe strada mea,
Furtunile sunt dese,
De nu răsare ea,
Nu-i alta să îmi pese.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu