Şarpe

Femeie, mă umpli cu durere.
Mă iubeşti, mă ţii departe,
Îmi ungi buzele cu miere,
Îmi şopteşti precum un şarpe
Cum că inima îmi cere
Să te am...
Dorit balsam,
De azi n-am să te mai cred,
Să-mi las mintea la oparte,
Prinsă-n şoapte ca s-o pierd,
Şi în păcătoase fapte
Să te am...
O, nu se poate!

Moartea lui Samson

Dalila, rămâne plângănd,
Cu vântul în pleoape,
Cu-n gând tremurând,
De parcă-i pe moarte.

Samson a murit.
Cu părul tăiat,
De sine-şi minţit...
Azi toţi au aflat.

Pe braţele ei,
Cu lacrimi pe gât:
"Samson, ce mai vrei?"
"Un ultim cuvânt..."

"Alerg de o vreme
Pe drumuri, căci vrei.
Nu m-ating nici blesteme
Nici cei mai mari lei,

Te cer de la sorţi,
Te vreau ca un gând,
Printre stele să-mi porţi
Gândul meu cel mai sfânt...

Te culeg din grădini
Cu minuni nevăzute,
Îţi las dorul în mâini
Şi-mi ţin ochii spre munte.

Dar eu? Mă întreb,
Unde sunt, cu ce rost?
Căci de mult pe Horeb
N-am mai fost...

Mă întreb dacă sunt
Demn să mor pentru tine,
Şi cu părul cărunt,
Tot aici voi rămâne?!...

Mă întreb de ce stau
Cu părul în palmele tale,
Şi mă-ncred să îţi dau
Vorbelor astăzi crezare?!...

Apoi mă cântăresc
Şi aflu cu-atâta amar,
Că-s sec şi trăiesc
Gata doar să dispar.

Chiar de sunt neam ales,
Nu e bun drumul meu,
Căci mi-e gândul cules,
Socotit mult prea rău.

Tu imi tai din puteri
Şi din clipe-mi răpeşti,
Eu ador când mă ceri
Şi când mă iubeşti.

Tu vrei inima mea
Şi ochii să-mi scoţi,
Eu inima ta,
Căci mi-eşti dată la sorţi.

Tu-mi vrei sufletul şters,
Eu te vreau strălucind,
Îmi eşti rimă şi vers,
Şi dorinţă arzând.

Pierde-mi fiinţa şi gândul,
Mă lasă să nu te opresc!
Să nu-mi uiţi vreodată cuvântul:
Dalilă... Te iubesc!"

Dalila, rămâne plângănd,
Cu vântul în pleoape,
Cu-n gând tremurând,
De parcă-i pe moarte.

Samson a murit...
O veche iubire
Pictată pe zid,
Pierdută-n neştire.
Dalila... rămâne plângând.

Paşte

Plânge Golgota cu lacrimi de pe cruce,
Nu-i loc în lume atât de vinovat,
Şi nu-i în univers un om să poată duce
Un jug de plumb numit păcat.

Prin rănile în care stau înţepenite
Trei cruci din lemnul cel mai blestemat,
Golgota răbufneşte: "De ce eu, Părinte?
De ce să fiu murdar cu sânge ne-ntinat?"

Cu pas apocaliptic, cu ochi fulgerători,
O-ntreagă oaste sfântă rămâne la Cuvânt.
Şi un cuvânt a stat pecetea altor zori,
Căci jos se-nfăptuia minunea urmată de mormânt.

Plângea o Inimă în cer, izvorul veşniciei,
Răpusă de dureri ce omul încă nu cunoaşte,
Iubirea Lui cea mare a pus un lanţ mâniei,
Şi a lăsat trei clipe, apoi a fost un Paşte.

În urma mea

Pe urmele mele, în murdarul nisip lumesc,
Tu să nu calci niciodată,
Să nu-mi calci umbra cât trăiesc,
Te vreau în urma mea... curată.

În stratul rece şi aspru de dureri,
Mă lasă doar pe mine,
Şi eu să fiu lipsit de-aste plăceri
Ce le doreşti de azi pe mâine.

Nu-mi urma plângând, pe drumul înspinat,
Sperând că va fi bine,
N-am timp pentru popas, cântat,
Sau bani să împărţim o pâine.

Uită cărarea mea şi pasul meu greoi,
Uită sufletu-mi de rătăcire plin
Şi nu-ţi dori să vreau ca înapoi
La tine iar să vin...