Moartea lui Samson

Dalila, rămâne plângănd,
Cu vântul în pleoape,
Cu-n gând tremurând,
De parcă-i pe moarte.

Samson a murit.
Cu părul tăiat,
De sine-şi minţit...
Azi toţi au aflat.

Pe braţele ei,
Cu lacrimi pe gât:
"Samson, ce mai vrei?"
"Un ultim cuvânt..."

"Alerg de o vreme
Pe drumuri, căci vrei.
Nu m-ating nici blesteme
Nici cei mai mari lei,

Te cer de la sorţi,
Te vreau ca un gând,
Printre stele să-mi porţi
Gândul meu cel mai sfânt...

Te culeg din grădini
Cu minuni nevăzute,
Îţi las dorul în mâini
Şi-mi ţin ochii spre munte.

Dar eu? Mă întreb,
Unde sunt, cu ce rost?
Căci de mult pe Horeb
N-am mai fost...

Mă întreb dacă sunt
Demn să mor pentru tine,
Şi cu părul cărunt,
Tot aici voi rămâne?!...

Mă întreb de ce stau
Cu părul în palmele tale,
Şi mă-ncred să îţi dau
Vorbelor astăzi crezare?!...

Apoi mă cântăresc
Şi aflu cu-atâta amar,
Că-s sec şi trăiesc
Gata doar să dispar.

Chiar de sunt neam ales,
Nu e bun drumul meu,
Căci mi-e gândul cules,
Socotit mult prea rău.

Tu imi tai din puteri
Şi din clipe-mi răpeşti,
Eu ador când mă ceri
Şi când mă iubeşti.

Tu vrei inima mea
Şi ochii să-mi scoţi,
Eu inima ta,
Căci mi-eşti dată la sorţi.

Tu-mi vrei sufletul şters,
Eu te vreau strălucind,
Îmi eşti rimă şi vers,
Şi dorinţă arzând.

Pierde-mi fiinţa şi gândul,
Mă lasă să nu te opresc!
Să nu-mi uiţi vreodată cuvântul:
Dalilă... Te iubesc!"

Dalila, rămâne plângănd,
Cu vântul în pleoape,
Cu-n gând tremurând,
De parcă-i pe moarte.

Samson a murit...
O veche iubire
Pictată pe zid,
Pierdută-n neştire.
Dalila... rămâne plângând.