Exemplu

În tine sunt nemuritor pentru o clipă,
Şi nu găsesc acest moment
Un dar pierzării, o risipă
De lumină, pierdută nefiind atent.
În tine, paginile mele se-noiesc,
Rândurile cântă de iubire,
Cuvintele pe-ascuns zâmbesc,
Să nu îţi dea de ştire
Că te iubesc...
Cu tine, mult prea rară floare,
Strâng doruri binecuvântate,
Privirea ta îmi este soare
Şi mă doreşte pus deoparte...
Mă rog să nu mai pleci din noi,
Un vis fără de margini să trăiesc,
În care nesfârşite ploi
Ne vor ocoli atât de nefiresc...
Au curs nori întregi de lacrimi
Pe pieptul meu săpat în stâncă,
Tu ai venit să scoţi din patimi
Simţirea mea cea mai adâncă.
E-a ta, tu ai găsit-o încă vie
Şi tu ai ridicat-o pe-nălţimi,
Iubirea noastră veşnic să rămâie
Exemplu în mulţimi.

Rămâi la noapte

Rămâi la noapte...
Am să împart cu tine perna
Şi stelele toate,
Să-nmiresmăm caverna
Cu gustul dragostei şi poate
Am să te ţin de mână să adormi...

Rămâi la noapte...
Să te-nvelesc cu sărutări,
Apoi ecoul şoaptei
Şi-a sutelor de noi oftări
S-ajungă pân la suprafaţă
Căci nouă n-o să ne mai pese...

Rămâi la noapte...
Căci în pura noastră contopire
Nimic nu ne desparte,
Şi vom simţi o nemurire
Cum nu e scrisă-n nici o carte
Şi nu-i stă nimănui în fire.

Rămâi la noapte...
În mormântul meu de flori.
Cunosc în parte
Însă ştiu că poţi să zbori,
Când te ating pe gând;
Râmâi cu mine sub pământ...
La noapte.

Alint

Lasă luna să îţi bată-n geam,
Am trimis-o să te am
În priviri când noaptea vine,
De cu seară până mâine.

Şi să laşi lumina-i caldă
Să te mângâie pe trup,
Colţ de cer şi toată albă,
Vreau din tine-ncet să rup.

Şi bucăţi din gâtul tău,
Să aşez pe gât la mine,
Şi să plângi de-ţi va fi rău
Când cu mine-ţi va fi bine.

Lasă luna să te-alinte,
Eu, la tine să visez,
Ochi-mi largi să mi te cânte,
Tu cu gura să mă vezi.

Bătrânul

Respiră greu, tuşeşte câteodată,
Îşi duce mâna obosită către gură,
Apoi grăbit prin buzunare cată
Ceasornicul..să-l încordeze-o ţâră.

Se lasă iar bolovănos pe spate,
În scaunul ce încă-i poartă bătrâneţea,
Îşi prinde barba, o desparte
Sperând s-alunge iar tristeţea.

Clipeşte rar şi uită să deschidă
Ochii galbeni şi trecuţi de timp,
Îi stau în minte amintiri la pândă
Dureri de care ar scăpa la schimb.

Şi-i o povară pentru umăru-i plecat,
Atâte veri ce îl apasă,
Atâţia ani ce-n suflet i-au uscat
Gandul frumos şi floarea de speranţă.

Mit nepotrivit

Bat cu cleştele-n peretele meu,
Privesc uimit cum sare peştele
Speriat de păr de leu
Spre margini de lumină,

E pastă sau e mină?

Deja s-a închis acolada
Gândului îmbrăcat cu trestie,
Paranteză începută în lada
De mâine, ieri pusă sub lăcată.
Mi-e şira prea curată
Şi-n gol privesc, la fel înghit,
Mi-e dor să uit însă admit
Că multe-mi vin să le omit...
Dar nu mai fac de-acum, promit!

E legendă sau e mit?

Din tine ochiul dezlipit,
Îl pun ca banner pe o uriaşă sticlă,
Un corb se-arată amăgit
De-un gând şiret cu coada mică;
Şi-s strugurii destul de-amari,
Când pui la jug găini, să ari,
Iar tu în tine-apari, dispari
Ca într-un vis în care mari
Sunt cei deştepţi ce-ţi spun să sari.

Pari galben de la o vreme...