Bătrânul

Respiră greu, tuşeşte câteodată,
Îşi duce mâna obosită către gură,
Apoi grăbit prin buzunare cată
Ceasornicul..să-l încordeze-o ţâră.

Se lasă iar bolovănos pe spate,
În scaunul ce încă-i poartă bătrâneţea,
Îşi prinde barba, o desparte
Sperând s-alunge iar tristeţea.

Clipeşte rar şi uită să deschidă
Ochii galbeni şi trecuţi de timp,
Îi stau în minte amintiri la pândă
Dureri de care ar scăpa la schimb.

Şi-i o povară pentru umăru-i plecat,
Atâte veri ce îl apasă,
Atâţia ani ce-n suflet i-au uscat
Gandul frumos şi floarea de speranţă.