sâmbătă, 28 septembrie 2013 | By: Andrew

Capitole de Mac

Din fragede avânturi,
în pregătiri de zbor din cuib,
din veştede pământuri,
cu flori violet de spin, cu toamnă,
A strâns cu mână tare
De lacrimi mincinoase,
sufletul meu...un pumn de raze
Învolburate, nestăpânite, frumoase...pe atunci.

Cu securi de "Vino, du-te!",
Şi lame reci de "Nu ştiam pe-atunci..."
Mi-a sfâşiat razele calde...
La schimb pe altele ce fost-au spune ea,
Mai slute...

Fără destulă aţă de cusut,
Fără de doctorii şi leacuri,
Am stat în vânt cu pieptul drept la orice şut,
Am stat plângându-mi însingurarea-n parcuri...
Pe bănci de gânduri,
Pe largi hamacuri de tăcere.

Să vină iar, de parcă n-am murit destul,
Să taie iar din razele-mi răzleţe,
În bezna prea sfinţitelor ei feţe,
Să-mi lingă iar lupii din rană,
Amprenta ei, din propriul sânge
De om nebun...
Sau cum spune gura ei: "Om rău..."

Trec vremuri...de-s lungi ori ba,
N-or fi la fel şi pentru ea.
Doar în cotlonul meu noaptea rămâne,
Veşnic strajă plânsului,
Doliu râsului, şi-o pâine
amară-n gura mea.

Ca mai apoi, în dureroase voci de ceară,
De parcă ne-ar mai lega vreo vină,
Să-mi spună fals "iertare!..."
De parc-a sufletului vară
Se şterge doar cu... stimă.

Şi mă întreabă,
Mai dureros ca orice-ar fi făcut deja,
De parcă încă i-ar păsa de toate ce-au trecut,
"Ce-am făcut?"

Încetare

Nestingherit,
Nebunul zâmbet se aşează,
Cu tact, pe buza-mi strâmbă,
Şi umilit,
Supus, în noapte la amiază,
Las lacrimile să le frângă...

Un zâmbet pal,
Fără motiv sau lege,
Din oboseala minţii de-a-ntreba,
Înfăşurat în şal,
Cu ochi ce-ar înţelege,
De s-ar închide, de s-ar culca...

Rânjet greu,
Ce zorii pedepsirii,
Il regăsesc precum o slută încercare,
De-a cere îndurare vre-unui zeu,
Cu plata nimicirii,
Să cumpăr încetare!

Suflete în flori

Florile din suflet nu se sting,
Ele împart culori în gânduri,
Iar când gândurile către gri se-mping,
Florile se nuanţează-n rânduri.

Petale cad, petale cresc,
Cu fiecare zi mai bună sau mai rea,
Să poţi să spui cu-adevărat "Trăiesc!",
"I-atât de colorată floarea mea!"

Dar cum, din suflet, să împart culori ,
Când sufletu-mi urăşte orice floare,
Când tu-mi răpeşti nuanţele din flori,
Ştiind că-n griuri sufletul îmi moare?!...