La umbra cerului carunt,
Pana la coapse imbracat
In dulcele pamant,
M-am imbatat cu lacrimi reci,
Cu lacrimi din cenusa
Averii omenesti.
Indurerat de strigatele lor
Ma afundam mai dinadins,
Sa nu aud acest haotic cor
Din flacara desprins,
Purtat de vant pe-un coridor
Plin cu dureri de nedescris.
Nu-i liniste demult,
E plans, si e scrasnire
Si prins in tot acest tumult
Ma rusinez de omenire.
La umbra soarelui de tina,
N-a mai ramas decat o mana
De slabi, naivi si muritori
Rapusi de orice vina,
Imunizati de-atatea boli...
La umbra norilor de plumb,
Caci grei se simt inca de mult,
Stau sufocat de fumul greu,
De ochii-nsangerati ce eu
Ii sterg din cand in cand,
De toti nebunii care rad,
De cativa-ntelepti care se plang
La randul lor de intuneric.
La umbra tuturor, feeric,
Incep sa integ si eu:
E mersul lumii mult prea greu,
Iar timpul se grabeste,
"Vino iubite, esti al meu!",
Pamantul imi sopteste...
Postări
