vineri, 6 octombrie 2017 | By: Andrew

Ascunziș în liniște

E liniște pe străzi,
E pace și-i frumos,
Nu se-aud puii prin ogrăzi,
Nici câini cu gâtul gros.

E liniște-n orașul meu,
Mai rar de se mai strigă unii,
Și-am căutat asta mereu,
Ascuns de zarva lumii.

Chiar dacă drumuri lungi
Mă duc ades în nebunie,
Să-mi adun clipele în pungi,
Și lunile-n chirie,

Chiar dacă vechi iubiri
Îmi urlă sufletul afară,
Și mă feresc de știri
Ca de-o povară,

Mereu am să rămân aici
În liniștea de-acasă,
Unde-mi sunt pungile mai mici
Și unora le pasă,

Mai sus decât câmpia,
Mai rece și mai sobru,
Pustiu precum mi-e firea,
Rar înfrățit cu-n dobru...

Mi-e inima aici ascunsă,
Departe mi-e de valuri,
De nu mi-ar fi ajunsă,
De nevăstuici și grauri...

Autocompatimire

Sunt doar o veste rea
Contracarând ce-i vestic,
În vis, nevasta mea,
E mamă de eretic,

În palme seara mi se stinge,
Ca început fără final,
Când dimineața bezna frânge,
Eu sunt copil crepuscular.

Și nu mă vait de văi negre,
Și nu mă plâng de insomnii,
Ce bun ideilor integre
O inimă cu dor de nebunii?

Sunt rău și bun ar zice unii,
Mai rău de-atât eu nu mă văd,
Ce-ascunde pieptul, n-ascund pumnii,
De-mi sfarmă tâmplele-n prăpăd.

Sunt doar o veste excitant de rea,
Ce-nalță standarde și vreri,
Dar singur printre primăveri,
Îmi stă mai bine-așa...

Pe scurt

Pe scurt:
Ochii mi-au înnebunit de bucurie,
Când, ca o pereche,
Ai apărut în miez de veghe,
Să-mi arunci, vremelnic, scântei de feciorie.
Pe scurt:
Mâinile mi-o luau razna,
Doritoare să te strângă de miezul trupului,
Dar tic-ul timpului
Îmi vorbea de tact și-mi ignora cazna...
Pe scurt:
Îmi plecau picioarele spre munci,
Dar eu rămâneam lipit de tâmpla ta,
Și mă topeam iubind așa,
Pân-ai găsit o altă tâmplă...
Și atunci...

Atunci
Ochii mei nebuni se înecau,
Tu nu trebuie să știi în ce.
Ramuri de suflet se aplecau spre cer,
Când nu te mai găseau...
Atunci
Drumul palmei nu-ti mai găsea spatele
Și nu mai erai tremurândă,
Nu-mi mai stricai ziduri, plăpândă,
Ori simțitoare, erai doar șarpele...
Atunci
Eu eram fructul, balanță între dualism,
Obișnuit cu frântul în detalii neuitate,
Iubirea noastră-i ca o carte:
Geneza e cuprins, sfârșitul, o erată
Scăldată-n simbolism,
Fără de pagini și fără prunci...
Pe scurt?

M-aș fi mulțumit cu atunci!