Îmi
luptă pleoapele ca macabeii
Pentru descătușarea din delir,
Dependența-mi stă în mreaja Freyei
Oricât m-aș despica din fir,
Pe tavan, scene de dans!
Pe podele arzânde mi-s râsetele toate,
Vanzându-mi sufletu-n avans
Pentr-o ultimă suflare de întâietate...
Veacu-mi scurt, galop de vară,
Dulci lumini de-apus la propriu,
Amintiri mă au ca hrană,
Eu, alcaloid de opiu...
Și pierdut în reverie,
Mă agăț de-mi rup caninii
De ce-i fix, exact... și-nvie
Din lătrat de piep cu câinii.
Du-m-un sfert de veac mai tânăr,
Și un ceas mai înțelept,
Să-mi păstrez din al meu număr
Ce-i mai sfânt și ce-i mai drept,
Să nu zac mințit de-oștire
Cu năluci de-ntâi iubiri,
Căci bătrânilor, în fire
Nu le stau june simțiri...
Și mă scapă din răgazul pustiit,
De rătăciri, de mană și de funii,
Spre rugul ce nemistuit,
Arde-n palele pasiunii.
Strigă-mă-n căușul palmei,
Din marea asta de nărozi, pe nume,
Să mă îneci la sânul karmei,
Să nu mai fiu singur pe lume.
Și-un delir de-mi stoarce seva,
Până-n măduva iubirii,
Să-mi trimiti pe Kamadeva,
Și miresmele trezirii.
Postări
