DeLiră

Îmi luptă pleoapele ca macabeii

Pentru descătușarea din delir,
Dependența-mi stă în mreaja Freyei
Oricât m-aș despica din fir,

Pe tavan, scene de dans!

Pe podele arzânde mi-s râsetele toate,

Vanzându-mi sufletu-n avans
Pentr-o ultimă suflare de întâietate...

Veacu-mi scurt, galop de vară,

Dulci lumini de-apus la propriu,

Amintiri mă au ca hrană,

Eu, alcaloid de opiu...

Și pierdut în reverie,

Mă agăț de-mi rup caninii

De ce-i fix, exact... și-nvie

Din lătrat de piep cu câinii.

Du-m-un sfert de veac mai tânăr,

Și un ceas mai înțelept,

Să-mi păstrez din al meu număr

Ce-i mai sfânt și ce-i mai drept,

Să nu zac mințit de-oștire

Cu năluci de-ntâi iubiri,

Căci bătrânilor, în fire

Nu le stau june simțiri...

Și mă scapă din răgazul pustiit,

De rătăciri, de mană și de funii,

Spre rugul ce nemistuit,

Arde-n palele pasiunii.

Strigă-mă-n căușul palmei,

Din marea asta de nărozi, pe nume,

Să mă îneci la sânul karmei,

Să nu mai fiu singur pe lume.

Și-un delir de-mi stoarce seva,

Până-n măduva iubirii,

Să-mi trimiti pe Kamadeva,

Și miresmele trezirii.