joi, 11 septembrie 2014 | By: Andrew

Fire de râs...

Fire de râs vreau, 
Să-mpletesc  cerului brâu  
Și-acolo unde razele ardeau, 
Să fie zborul râu...

Ce-ai spune să te iau 
De aripile ce-ți lipsesc, 
Și-acolo unde stau
De zbor sa te-mbolnăvesc?

Să zaci,  să te împaci,
Tu zburândă, eu arzând, 
Cerului pe veci să-i placi
Din bolți în bolți căzând...

Dar lanțuri tu iubești, 
Și ziduri purpurii,
Căci din cavernele lumești 
Strigată tu nu vii.

Şi-nchisă-ntr-un cavou
De falsele pretenţii
Ești nouă celui nou, 
Cu-aceleași vechi intenții.

Doar uneori admiri
Albastrul absolut, 
Și căutând în amintiri
Visezi un alt trecut...