luni, 18 iulie 2011 | By: Andrew

Să facem schimb


Facem schimb de inimi?
A mea e oricum ruginie, rece, găunoasă
Şi parcă de o vreme nu vrea să mai fie
Parte din mine... Se vrea aleasă spre bine
De cineva ca tine!

Facem schimb de inimi?
Pieptul meu pofteşte şi nu spune,
După raza edenică prinsă cu fir de stele
Pe cel mai minunat piept din lume...
Pieptul iubitei mele!

Facem schimb de inimi?
Ai crede c-om rămâne neîntregi
Dacă schimbăm ideea de ideal amor.
Ai crede c-or fi zile ruginii de-acum
Şi orice amintire ar trebui s-o ştergi
Dar...
Să facem schimb, iubito, de inimi şi de dor,
Promit, despre dureri să-ţi spun
Dacă vor fi,
Şi tu să-mi spui la rândul tău
De-ţi stă în cale bun sau rău...
Să facem schimb de inimi
Şi să rămâi necontenit aşa,
Pe pieptul meu
Îmbrăţişând mereu
Inima ta!

Pragmatic


Credeam...
Că iubirea aşteaptă
La porţi de suflet neîntinată,
Credeam
În inimi curate
Dar nu găseşti în lume,
Decât suflete destrămate de vânt,
Credeam în "Te iubesc"...
Acum urăsc acest cuvânt.
Credeam
Că-ntr-o zi se va arăta
Iubire dulce şi în calea mea.
Acum,
Stau singur, convins
Că dragostea e un ţel de neatins;
Acum,
Cu ochi răi privesc privirea
Care mi-a jurat iubirea...
Acum,
Nu mai cred în nimic,
Nici un sfat de bine
Nu pot să-l mai aplic;
Acum,
Toate merg sistematic...
Stau departe de iubire
Caut iarbă în nisip
Şi raman pragmatic.