Visele se schimbă, pas cu pas toate-odată,
Sfârşitul pare mult mai aproape
Şi te grăbeşti înainte ca trecutul să te-ngroape...
Când mergi cu tălpile goale ca un echilibrist,
Călcând pe spinii timpului, ajungi silit artist,
Cu pensula plină de lacrimi, cu tocul în sânge,
Respirând muzica sumbră pe afone corzi nătânge...
Când mergi cu tălpile goale picurând podeaua,
În suflet, de sus către tine, se rupe perdeaua,
Şi cazi în plânsa falsă dragoste a tuturor,
Minţit că nu-i cădere ci e zbor.
Când mergi cu tălpile goale pe sârma ghimpată...
Cum merg eu, lumesc, din fiu în tată,
Mă-ntreb când ma voi ridica să văd măcar
Să nu mai calc din nou în spin protestatar!?
Postări
