Necunoscută-mi ești, nălucă,
Ce-mi fugărești sânge prin vene,
Pe autostrada aortei mele,
Din inima mea uitucă...
Înstrăinați de-atâta vreme,
Ni-s depărtate cărările prin timpuri,
Nu mi-ai mai cutreierat de mult prin gânduri
Sau prin intenții de sprâncene.
Mă străbați acum de la distanță
Cu-acești ochi reci de octombrie târziu,
Nu-s pala ce-i aprinde, știu,
Nu am mai fost de-o vreme și o viață...
Și-s învechit de-aceste cutume cordiale
Ca semnele de carte pierdute în erată,
Chiar dacă singurătățile mă ceartă,
De ne umblări pe lumeștile cărări banale.
Amorul mi-a stat prilej de-ndepărtări de ”Mecca”,
Parcurs în decadențe pe care nu le știu,
Ca o cascadă ce se evaporă-n pustiu,
Pierdută-ntre furtuni... Du-mă-napoi în Theta.
Postări
