marți, 30 august 2011 | By: Andrew

Cverulenţă


Vreau!
Ce ar putea să mă opreasc-a cere,
Când stau într-un deşert de egoism,
Scăldat adesea în gârlele mizere
De traume culese-n comunism.
Vreau!
Şi nu m-opresc din a lua cu ură
Tot ce-i mai bun în curtea celuilalt,
Să am şi boi şi casă şi trăsură,
Să urc doar eu pe locul cel înalt!
Vreau!
Aşa strigă contemporanul acid
Purtat de setea ruperii din lanţuri,
Şi îşi crestează zilnic orice rid
În grinda ipocriziei, lângă falsuri.