miercuri, 7 decembrie 2011 | By: Andrew

Simplu


Mă rup din munţi
Spre tine să alerg,
Cu paşi mărunţi
Drumul să-l şterg,
De urma ce ne-a-ndepărtat...

La ore prea devreme,
Mă plâng oaselor grele,
Că îmi rup din lene dileme,
La tinichigiu după inele,
Să-mi pun cătuşe pe degetul toracic.

Şi la ce bună silnicia
De-a trăi cu bătături în minte?!...
Când de altele depinde veşnicia,
Dincolo de făţărnicia dulcelor cuvinte.
Te vreau pe tine! Mai simplu,
Mai declarat decât iubirea,
Te vreau ca sprijin, ajutor şi templu,
Prea simplu, poate, de-a percepe firea.
Atât! Nu indicaţii sau poveri,
Nici legi de cum sau cât sau ce să nu,
Dacă iubim dincolo de dureri
Nu vom rămâne decât eu şi tu!
Simplu! Şi mă rup din munţi pentru asta,
Mă rup din orice viţă, spiţă, neam,
Doar parte din tine să fiu, precum tu-coasta,
Iar eu Adam!