Am iubit...

Am iubit şi eu o vreme,
Mai cu trupul pe furiş,
Ascunşi în păienjeniş,
Şi-o credeam vazând că geme...

Am iubit şi eu cu dorul,
Când departe îmi era,
Inima mi-o tot cerea,
Dar mă înşela odorul...

Şi-am iubit şi eu odată,
Prost şi tânăr, se purta,
Fermecat când îmi cânta,
Parcă nu văzusem fată...

Şi-am iubit pe şleau aievea,
Ochii dulci mângâietori,
Ochii ei amăgitori,
Schimbători precum e vremea...

Şi-am iubit din nou dar nul,
Amăgit că-i mai de casă,
Dar aflând că-i altă rasă,
Şi că eu nu sunt destul...

Am iubit cum frunza ploaia,
Cere freamătul mereu,
Dar lipsit fiind de leu,
Am rămas păzindu-mi claia...

Am iubit de multe ori,
Blonde, proaspete ori brune,
Şi mai dulci şi mai nebune,
Şi din casă şi din flori...

Şi-am iubit cât mi-e ruşine
Să le număr pe cinci mâini,
Mai degrabă iubeam câini
Poate că mi-era mai bine...

Şi-am iubit şi eu odată,
Cu o inimă dementă,
N-aş spune că-i mai atentă,
Chiar dacă e destrămată...

Sărut

Din strop în strop
Din pas în pas
Zâmbim într-un galop
În acest ceas

În ploi te văd
În frig cuprind
O mână de prăpăd
Şi buzele întind

Aproape e tărziu
Şi-mi spui povesti,
Cu buzele ce ştiu
Cum nu le mai opreşti...

Bineţe nebunilor

Din considerat romantic,
Cu scântei în ochi de stele,
M-aţi făcut într-un pedantic
Cu gând rece-n zile grele.

Când vă declaraţi principiul,
Zâmbind falnic, mişeleşte,
Vă vedeam mereu cum viciul
Sufletele vă topeşte.

Când în ploi eraţi armată,
Toţi viteji dar dezbinaţi,
Trist eram căci în bravadă,
Doar cu vorbe v-avântaţi...

Când mai lumina vre-un soare,
Unul, cu nesaţ pe tot,
Îl acoperea c-o mare
De necazuri şi socot:

Că în urmă unul doară,
Să rămână luminat,
Nu era, şi-a doua oară,
Se fura lumina iară...prea înverşunat.

Mă precipit şi nu-i rost,
Înşelat de feţe pale,
Între proşti rămân un prost,
Cu prostii originale.

Taci şi lasă, spun mereu,
Taci şi-aşteaptă cum spun toţi,
Însă văd că rândul meu,
Nu mai vine-ntre cei copţi.

Şi-i păcat că mărul bun,
Nu se coace-n întuneric,
Când e unul, nu ţi-l spun,
Eclipsându-ne feeric.

Şi-i păcat că mărul putred
Stă la soare alintat,
Când al gloţii gând prea rânced,
E şoptit neascultat.

Din romantic, un chitros,
Din sensibil - pierdevară,
Decât iubitor apatic
Mai degrabă ies afară - fi-v-aş antipatic!

Frustrologia

Oameni vin şi oameni pleacă,
Toţi se duc în calea lor,
Unora trecutul parcă
Nu le sun-a viitor.

Unii cresc,  îşi schimbă traiul,
Spre uimirea celor care,
Vise au şi tot alaiul
Din trecut fără uitare.

Alţii stau sperând plutirea,
Însă statul e regres,
Şi se pierd ades cu firea
De găsit,  nu foarte des.

Şi aşa începe-ocara
Cum că unu-i nu ştiu cum,
De te-mpiedici şi strici scara,
Şi îţi uiţi şi propriul drum.

Vorba, câinelui de coada lui,
Prostului de griji de alţii,
Se-mplineşte-n dreptul cui
E mişel, erată cărţii.

Că nu-i unul azi, măcar
Cuvenit în orice faptă,
Dar se-ntind fără habar,
Să dea sfaturi la grămadă.

Alţii, ce spre viitor
Aleargă rupând pământul,
Fără timp în drumul lor
Să asculte vorba,  vântul.

Ei,  săraci,  dar cu avânt,
Nu se pleacă, cu urechea,
La cel ipocrit cuvânt,
Ca să nu-i apuce strechea.

Şi aşa rămân în urmă
Filosofi nevoie mare,
Cu frustrările ce turmă
În zig-zag vechea cărare.

Înţelesul

În cuvinte complicate
Lumea se aşterne mare,
Viaţa grea şi-alambicate
Ţi-s picioarele-n cărare.

Complicat-am tot ce mişcă,
Şi ce-i static e greoi,
Înotăm ca zebra-n frişcă,
Înţeles? -  pentru eroi...

De-i cuvântul cât mai lung,
Specific unei ştiinţe,
În frunte sudori îţi curg
Şi-l consideri om cu fiţe;

De vorbeşte simplu, rar,
Ţi se pare că te crede,
Ori prea prost ori proletar,
Şi-l deteşti de se prea vede.

Greu e azi să mai găseşti
Om cu om să se-nţeleagă,
Nu mai zic să mai iubeşti,
Când ori e prost, ori e ea bleagă.

Şi din toate dispărute,
Omul bun, cu cap alesul,
Doruri am cam cât un munte,
Când lipseşte înţelesul.

Plec

Gata! Îmi iau ghetele, îmi pun rucsacul,
Îmi las patul,
Îmi strig câinele
Şi plec unde-oi vedea cu ochii,
Să mă uite curtea, strada,
Să îmi cânt lălâi bravada,
Să mă uite moartea, popii,
Şi în drum mai printre rochii,
Printre bani furaţi din frac,
Să-mi leg inima de crac,
Şi să uit şi eu de ele.
Haiducescul pui de lele:
Nimănui nu-i fac pe plac,
Plec şi nu zic "vreme bună!",
Plec în lumea mea şi tac!

Aşteptarea

În răgazul aşteptării,
Gândul dac-ar apărea,
Gândul cum că amânării
Fapta-n fapt de s-ar cădea.

Şi ce-ar fi un timp,  o vreme
Să ai pentru gândul tău,
Cântărind principii ferme,
Ce e bine,  ce e rău.

Aşteptarea însă-i pulsul
Împingând nepregetor,
Să gândeşti cu negânditul
Şi să fii nerăbdător.