Frustrologia

Oameni vin şi oameni pleacă,
Toţi se duc în calea lor,
Unora trecutul parcă
Nu le sun-a viitor.

Unii cresc,  îşi schimbă traiul,
Spre uimirea celor care,
Vise au şi tot alaiul
Din trecut fără uitare.

Alţii stau sperând plutirea,
Însă statul e regres,
Şi se pierd ades cu firea
De găsit,  nu foarte des.

Şi aşa începe-ocara
Cum că unu-i nu ştiu cum,
De te-mpiedici şi strici scara,
Şi îţi uiţi şi propriul drum.

Vorba, câinelui de coada lui,
Prostului de griji de alţii,
Se-mplineşte-n dreptul cui
E mişel, erată cărţii.

Că nu-i unul azi, măcar
Cuvenit în orice faptă,
Dar se-ntind fără habar,
Să dea sfaturi la grămadă.

Alţii, ce spre viitor
Aleargă rupând pământul,
Fără timp în drumul lor
Să asculte vorba,  vântul.

Ei,  săraci,  dar cu avânt,
Nu se pleacă, cu urechea,
La cel ipocrit cuvânt,
Ca să nu-i apuce strechea.

Şi aşa rămân în urmă
Filosofi nevoie mare,
Cu frustrările ce turmă
În zig-zag vechea cărare.