Cu ultima fărâmă din mine,
Tu nu-mi dădeai doar pagini pline,
Tu-mi erai însă-și arta...
Pe străzi cu orbitoare neguri,
Îmi țin la pas singur pasul,
Vocii când îi piere glasul,
Urla-n piept ca demoni, gânduri;
Și te văd, chiar dacă sunt departe,
Ochii tăi privesc în mine,
Doar un ieri pustiu, și mâine,
E doar visul care pieptul mi-l desparte...
Deși ai apus, ori am apus în tine,
Tu-mi ești veșnicia, zorii,
Plânsul, curcubeul, norii,
Sau ai fost! Azi, n-are rost nici mâine...
Postări
