Crepuscul

Lasă-mă să dorm, lasă-mă sa mor

În acest poem fără noimă, fără glas,

Lasă-mă pierdut, pas cu pas,

Vers cu vers între lipsuri de rimă,

În stihuri de dor...

Lasă-mă cum altfel, nu m-ai lăsa în pace,

Pierdut printre cuvinte, rătăcitor în oase,

Prizonier în piele și liber printre inimi,

Nebunul care-n case îți intră pe-nserat

Când versul mă aduce, acolo unde-ți place

În regăsirea dulce, în palma altui pat.

Lasă-mă să urlu, să plâng îndurerat,

Când totul trece, pleacă,

Rămână vorba -n vers,

Iubirile ne-neacă, și banii ne lipsesc,

Norocul ne-ocolește, privește siderat,

Cum preferăm sorții să ne treacă,

Lenevind în suflet, sclavismul cel pervers.

Lasă-mă în mine, că-n voi îmi e ruina,

Să-mi plâng printre cuvinte

Efemerități ce dor,

Din rândurile-mi mie, tu citește-mi printre,

Și nu pleca urechea la tot ce alții vor,

În asta-mi stă păcatul, aici îmi este vina.

Piua cu amintiri

Când toți în jurul meu te-acuză

Că n-ai fi ce-aș fi ales,

Tu mi-ai fost prieten, muză

Și motiv de interes.

În culori contemporane,

Și abstractizări pe piele,

Tu îți spui povești aparte,

Când pupila ți le cere.

Că sa nu vorbim de lucruri,

Ce artistic le-așterneai

Pe cerul gurii și în locuri

Pe care nu le mai spuneai.

Nu-i perfectă nici o floare,

Nici noi nu ne-am prefăcut,

Nori de fum zburând spre soare,

Primăvara ne-a urât.

Dar nu te-am uitat și ieri,

Te-am purtat mai toată ziua,

Printre gânduri către veri,

Ți-am zâmbit, strănuturi, piua!

Ultima Efemeră

Îmi detest rândurile.

De când nu mai ești, nici o vorbă nu mai sună,

Nici un vers nu mai cântă...

Gândurile sunt aievea în alergări

Să nu te vadă.

Și-i parcă o cutumă

Între piept și frunte să te uite...

Acolo sus apusurile cântă,

Dar patru ochi nu le aud,

Și stelele pe rând se-aruncă

De pe boltă, și se frâng

Către zorile ce albe

Doruri plâng...

Vezi? Nici gândurile tale nu mai ard ca altă dată,

Presupusa îmblânzită,

Cu-n alt nume și alt drum...

Mâinile ce te-nchinau ca artă

În iubirile postum,

Și-ți țineau loc de suflare,

Îngropată în cearceafuri,

Pernă, pavăză, costum...

Pe cărări de ”totdeauna”,

Și grăbirile-n frustrări ,

Nu-ți rămâne decât urma

Pașilor grăbiți pe scări...

Nici elastic, nici căpșună,

Toți pereții casei țăndări,

Blestem inima nebună,

Și amorurile-n gări.