sâmbătă, 10 februarie 2018 | By: Andrew

Ultima Efemeră


Îmi detest rândurile.
De când nu mai ești, nici o vorbă nu mai sună,
Nici un vers nu mai cântă...
Gândurile sunt aievea în alergări
Să nu te vadă.
Și-i parcă o cutumă
Între piept și frunte să te uite...

Acolo sus apusurile cântă,
Dar patru ochi nu le aud,
Și stelele pe rând se-aruncă
De pe boltă, și se frâng
Către zorile ce albe
Doruri plâng...

Vezi? Nici gândurile tale nu mai ard ca altă dată,
Presupusa îmblânzită,
Cu-n alt nume și alt drum...
Mâinile ce te-nchinau ca artă
În iubirile postum,
Și-ți țineau loc de suflare,
Îngropată în cearceafuri,
Pernă, pavăză, costum...

Pe cărări de ”totdeauna”,
Și grăbirile-n frustrări ,
Nu-ți rămâne decât urma
Pașilor grăbiți pe scări...
Nici elastic, nici căpșună,
Toți pereții casei țăndări,
Blestem inima nebună,
Și amorurile-n gări.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu