luni, 25 noiembrie 2013 | By: Andrew

Prin foc...

Ardeţi cetăţile!
Ardeţi totul din temelii!
Aruncaţi cărţile
În cele mai mari făclii!
Ardeţi urmele tălpilor
Apăsate peste timp,
Pe marginea tâmplelor,
Printre stânci sau în câmp.
Să rămână-n crăpături
Doar cenuşă şi amar,
Ca sămânţa celor guri
Care bleastămă-n zadar.
Ardeţi razele ramase
De la cei se s-au topit,
Care străbăteau prin case
De la nimic la infinit!
Să ardeţi tot, nimic să mai rămână:
Dovada sufletelor bune,
Scrise pe cer de mână...
Şi nici un cânt să nu mai sune,
Nici o liră ori alăută,
Trecutul să ne fie pânza scurtă
Pe care, pictate, visele, să ardă,
Şi versul tot, şi cunoştinţa,
Toate câte ne-amintesc, să cadă pradă,
Şi-apoi...cu scuza că trăim,
S-aducem jertfă pe altar...şi conştiinţa!